Știrile 60m.RO

Valeriu Munteanu (AUR): Reșaparea lui Victor Ponta – de la golf la Parlament

Pentru că PSD-ul obosit al premierului Ciolacu nu mai găsește „anvelope” noi pentru această campanie electorală a decis să reșapeze PSD-știi second-hand, mizând a-i folosi pentru un singur ciclu electoral, pentru că reșapați fiind, nu pot avea o durată de viață (politică) foarte mare.

În aceste condiții, Marcel Ciolacu, după ce a scotocit în tomberonul istoriei politice românești, l-a impus pe Victor Ponta celor de la organizația județeană PSD Dâmbovița, care poslușnici fiind, i-au înghițit (capi de listă) pe Titus Corlățeanu la Senat și pe Victor Ponta la Camera Deputaților. În ultimii 4 ani, după ce nu a reușit să ducă PRO România în Parlament (dar a acumulat datorii de milioane la bugetul de stat cu acest partid muribund), Victor Ponta, fost președinte PSD, “și-a omorât amarul” pe terenurile de golf din România și din străinătate.

Astfel, conform propriilor declarații, Ponta a stat mai mult pe Facebook și pe terenurile de golf. Acum, subit vrea să-și hodinească organismul răvășit de atâta golf în Parlament. Lui Victor Ponta nu-i crapă obrazul să candideze în județul Dâmbovița (unul dintre cele mai sărace județe din România) unde nu a reușit nici dumnealui (prim-ministru fiind) nici PSD-ul său de ieri și de azi (mereu la guvernare – centrală și locală) să construiască o șosea cu patru benzi de la Târgoviște la București, pentru securitatea românilor care fac zilnic acest drum mult-prea periculos.

Credeți că Victor Ponta le va cere celor de la PSD să-i construiască un teren de golf în sala grupului parlamentar de la Camera Deputaților, ca să nu-și piardă dexteritatea?

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button