Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat a fost reținut de polițiști. El va fi cercetat sub control judiciar

Coltor Raul Nicolae, care la jumătatea lunii iulie a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de amenințarea cu moartea la adresa secretarului de stat Raed Arafat, a fost reținut aseară de polițiști, iar vineri a fost plasat sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a depus, în 16 iulie, o plângere penală la parchet după ce a primit două amenințări cu moartea.
„Este vorba de două ameninţări cu moartea care au fost publice şi care au fost destul de evidente, emise de oameni care pot chiar să facă rău. Aşa că am venit şi am depus plângerea, iar de aici e treaba autorităţilor. Una printr-un film care a fost postat public şi una prin postarea publică pe care o ştie toată lumea”, a declarat Arafat, la ieşirea din sediul DIICOT.
Pe pagina Raul Coltor a fost publicat la 14 iulie un mesaj amenințător la adresa secretarului de stat din MAI pe care îl acuza de ”trafic de organe Mossad” și ”crime împotriva cetățenilor români”.
Coltor a șters postarea ulterior. Pagina de Facebook a bărbatului abundă în postări despre dacii liberi, conspirații și nevoia unei ”armate voluntare a Poporului român”.
„Eu, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Țării și al Poporului român! Domnule Raed Arafat, eu o să fiu acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăsești acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră!”, este un alt fragment dintr-o postare pe Facebook în urma căreia autoritățile s-au autosesizat și au demarat o anchetă.
Sursa: Europa Liberă
- Exodul tăcut din universități: De ce abandonează studenții facultatea și cum îi împinge statul spre munca de supraviețuire
Sistemul universitar românesc funcționează ca o uriașă mașinărie de tocat destine, pierzând anual aproape jumătate dintre tinerii înmatriculați din cauza unui abandon cronic, tolerat cu nonșalanță de autorități. În spatele discursurilor triumfaliste ale ministerelor, realitatea ascunde un eșec sistemic major: tinerii nu renunță din lipsă de capacitate intelectuală, ci pur și simplu pentru că nu … - Dezastrul de 68 de milioane de euro din Rahova: Șase inculpați, inclusiv două companii, trimiși în judecată pentru neglijența care a distrus un bloc întreg
Șase inculpați, dintre care două persoane juridice și patru persoane fizice, au fost trimiși în judecată în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 într-un bloc din cartierul Rahova din București. Acuzațiile sunt de neglijență, iar pagubele se ridică la 68 de milioane de euro. Deja o parte din apartamente au fost demolate complet. Ce acuză … - Eșec diplomatic de proporții: Cum s-a spulberat visul american al românilor. Cotroceniul ridică din umeri și dă vina pe „conjunctură” pentru ratarea programului Visa Waiver
România se află din nou în fața unui impas major pe scena internațională, nereușind să ofere cetățenilor un calendar precis pentru integrarea în programul Visa Waiver. Acest program ar fi permis călătorii în Statele Unite fără viză pentru șederi de până la 90 de zile. Deși Vlad Ionescu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, … - Avertisment de gradul zero de la BNR: România se află „periculos de aproape de marginea prăpastiei”. Eugen Rădulescu spulberă iluziile politicienilor: „Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”
Consilierul BNR Eugen Rădulescu lansează un avertisment dur privind situația finanțelor publice și ritmul reformelor din România, susținând că țara este „periculos de aproape de marginea prăpastiei”. Acesta atrage atenția asupra datoriei publice, costului tot mai mare al dobânzilor, deficitului bugetar și riscului pierderii statutului „investment grade”. Rădulescu critică, în același timp, actuala organizare administrativ-teritorială … - Aurul și argintul explodează pe piețele internaționale după alegerile din SUA: Undă de șoc pe burse, domeniul AI sub presiune
Prețurile metalelor prețioase au crescut puternic miercuri, pe fondul deprecierii dolarului american și al scăderii randamentelor obligațiunilor de trezorerie, evoluție care a impulsionat piețele de mărfuri după câștigurile importante obținute de democrați la alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA, potrivit Anadolu. Prețul aurului a crescut cu peste 2% în timpul tranzacțiilor Aurul spot …




