Știrile 60m.RO

Legea anti-Tel Drum, prin care firmele cu acțiuni la purtător sunt excluse de la contracte cu statul, a trecut de Parlament

Firmele care nu au un acționariat transparent nu vor putea participa la procedurile de achiziţie publică, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, decizional de Camera Deputaților. Actul normativ exclude din procedura de atribuire a contractului cu statul a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător.

Pentru acest proiect legislativ s-au exprimat 275 de deputați iar 3 s-au abținut.

Propunerea legislativă completează Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.

„Societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător”, arată obiectul de reglementare.

Unul dintre inițiatorii legii, Florin Roman, liderul deputaților PNL spune că astfel nu vor mai avea loc „afacerilor dubioase de tip Tel Drum, folosite de Liviu Dragnea, pentru a se îmbogăți din bani publici”.

„Practic, Liviu Dragnea, în calitate de Președinte al CJ Teleorman semna ca ordonator principal de credite, alocarea unor sume fabuloase către SC Tel Drum, al cărui acționar ascuns era direct sau prin intermediari.

Legea care merge la promulgare interzice atribuirea de contracte din bani publici către societăți comerciale cu acționariat ascuns. Astfel, dacă societatea refuză declararea acționarilor este eliminat obligatoriu din procedura de atribuire. Motivul este unul simplu: necunoașterea acționariatului nu poate determina din timp un prezumtiv conflict de interese între ordonatorul de credite și beneficiar”, arată un comunicat de presă emis de parlamentar.

Sursa: www.digi24.ro

  • Baronii de la Apele Române Prahova. Omul lui Iulian Dumitrescu și un fost deputat PNL controversat
    Cotidianul dezvăluie legăturile politice din conducerea companiei Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ). Directorul companiei Bogdan Chițescu a fost consilier la CJ Prahova în mandatul „baronului Lamborghini” Iulian Dumitrescu, iar Ervin Molnar, fost deputat PNL și fost director al Apelor Române, se află în Consiliul de Administrație (CA) al ESZ. Criza apei potabile izbucnită în județele …
  • De ce ascund hoții de la PNL contractele cu presa!? Câte milioane a plătit Ciucu și Bolojan din banii românilor jurnaliștilor de casă
    În timp ce liderii PNL se dau mari apostoli ai transparenței și ai „statului responsabil”, realitatea este mult mai întunecată: partidul pompează anual zeci de milioane de lei în presa de casă, fără a publica vreodată lista reală a beneficiarilor. De la Ciprian Ciucu în București până la Ilie Bolojan, sistemul este același, bani publici …
  • UE anunță un pachet financiar de 210 miliarde de euro pentru Ucraina
    Comisia Europeană a aprobat planurile pentru un pachet financiar în valoare de 210 miliarde de euro destinat achiziționării de arme pentru Ucraina și susținerii economiei sale afectate de război, transmite The Telegraph. Succesul acestuia depinde de renunțarea Belgiei la opoziția sa de lungă durată față de utilizarea activelor rusești înghețate în întreaga Uniune pentru a …
  • Ce arată ultimul sondaj CURS cu 3 zile înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei
    Un sondaj CURS, publicat cu doar câteva zile înainte de alegerile locale pentru Primăria Capitalei, arată că e o cursă strânsă între primii candidați. Daniel Băluță conduce, urmat de Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, diferența dintre ultimi doi candidați fiind de doar un procent.  Conform ultimului sondaj CURS, candidatul PSD la Primăria București, Daniel Băluță, …
  • JAF! Primăria Oradea alocă peste 1 milion de lei trustului Intact
    Orașul lui Ilie Bolojan păstrează tradiția de investi în imagine, chiar și în plină austeritate. Primăria Oradea alocă peste 1 milion de lei trustului Intact, pe final de an, pentru „Orașul faptelor bune”, eveniment al radioului din trust. În șase ani, Oradea a plătit Antenei tribut de peste 1 milion de euro, pentru imaginea lui …
Back to top button