Valeriu Gheorghiță, apel către medicii de familie să se implice în campania de vaccinare
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid din România, a făcut un apel către medicii de familie să se implice în campania de vaccinare, în condițiile în care peste 18.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson au ajuns în 20 de județe ale țării. Potrivit declarațiilor sale, peste 3.000 de medicii și-au arătat disponibilitatea de a participa la această campanie.
„În urma centralizării datelor pe care le-am solicitat de la fiecare judeţ în parte, vorbeam de peste 3.000 de medici de familie care şi-au arătat disponibilitatea de a participa la această etapă de vaccinare.
Momentul a fost din punctul nostru de vedere pregătit în sensul în care s-a elaborat instrucţiunea care reglementează modalitatea de vaccinare în cabinetul medicului de familie, s-a stabilit că pentru prima etapă vom distribui vaccin de la compania Johnson & Johnson, încă de săptămâna trecută au fost distribuite în 11 judeţe peste 12.440 de doze de la compania Johnson & Johnson, astăzi se completează până la 20 de judeţe ceea ce înseamnă aproape 18.000 de doze”, a transmis Gheorghiţă.
Acesta este optimist și crede că un număr mare de medici de familie se vor implica în această activitate de vaccinare. „Înţeleg efortul pe care cu toţii l-am făcut până la acest moment însă mă aştept ca un număr mai mare de medic de familie să îşi arate disponibilitatea pentru participarea la acest demers. Din partea noastră, din partea autorităţilor există toată susţinerea şi toată deschiderea pentru a acoperi nevoile şi necesităţile pe care le întâmpinăm”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.