Politică

Vâlcea: Ce escrocherii mai pune la cale Gutău pe la primărie

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea propune contractarea unui împrumut bancar în valoare de 40 de milioane de lei, pe o perioadă de 10 ani, pentru finanțarea unor investiții importante aflate în derulare sau pregătire. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința extraordinară programată pentru data de 15 iunie 2026.

Potrivit documentației întocmite de Direcția Economică a Primăriei, oferta declarată câștigătoare aparține Băncii Transilvania, iar creditul va avea o maturitate de 10 ani (120 de luni), cu o perioadă de tragere de doi ani și o perioadă de grație de doi ani pentru plata principalului. Dobânda este calculată în funcție de ROBOR la o lună plus o marjă fixă a băncii de 0,60%.

Conducerea municipalității susține că împrumutul este necesar pentru asigurarea resurselor financiare necesare implementării unor proiecte de interes public local, fără afectarea semnificativă a funcționării bugetului local. În documentele care însoțesc proiectul de hotărâre se precizează că investițiile vizate au deja aprobate documentațiile tehnico-economice prin hotărâri anterioare ale Consiliului Local.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button