USR: certificatul verde să se aplice tuturor angajaţilor de la stat şi privat

Distribuie acest articol!

USR propune ca certificatul verde să se aplice tuturor angajaţilor de la stat şi privat şi va depune amendamente în acest sens la legea care este în Camera Deputaţilor. Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a precizat că a fost gândite măsuri compensatorii tocmai pentru a da timp angajaţilor să se vaccineze.

”USR susţine ferm introducerea Certificatului Verde ca măsură de protecţie la locul de muncă, atât pentru protecţia angajaţilor, cât şi pentru persoanele cu care aceştia vin în contact. Din acest motiv, USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toţi angajaţii, indiferent că aceştia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaţilor sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”, a transmis, miercuri, USR, într-un comunicat de presă. 

Formaţiunea a precizat că va propune o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii. ”În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. 

După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”, a mai transmis formaţiunea.  Fostul ministru al Sănătăţii Ioana MIhăilă a afirmat, la FRI, că măsura este necesară având n vedre evoluţia pandemiei. 

„Proiectul, aşa cum a fost iniţiat pe vremea cât încă eram la Ministerul Sănătăţii, avea ca aplicabilitate doar angajaţii din sistemul sanitar şi din centrele rezidenţiale. El a fost predat astfel ministrului interimar, domnului Cseke Attila, care l-a trimis în Parlament în luna septembrie. Având în vedere evoluţia pandemiei, dar având în vedere şi atitudinile ţărilor care au o rată de vaccinare chiar mai mare decât ţara noastră, vorbim de Italia, de exemplu, de Grecia, amendamentele pe care noi le propunem prevăd extinderea aplicabilităţii, practic, pentru toţi angajaţii din sistemul public şi privat, care vor avea nevoie de certificatul verde, pentru a putea să lucreze în continuare”, a declarat Ioana Mihăilă.  

Întrebată cum crede că va gestiona pandemia un eventual Guvern PNL-PSD, Ioana Mihăilă a răspuns: „Depinde foarte mult de ce se întâmplă săptămâna aceasta în Parlament cu proiectul de lege pentru certificatul verde (…). Dacă există capacitatea de a anticipa ce ne aşteaptă în cele două situaţii, dacă legea certificatului verde trece şi dacă nu trece, cred că în contextul în care legea certificatului verde va trece, nu vor mai fi probleme atât de mari legate de gestiunea pandemiei. Altfel, vorbim de aceeaşi infrastructură sanitară care a fost neglijată de multă vreme, vorbim de acelaşi risc pe care spitalele îl au, fie de izbucnire a incendiilor acolo unde consumul de oxigen este mare, fie de infecţii acolo unde circuitele nu sunt atent respectate, vorbim de acelaşi deficit de medici de anumite specialităţi şi aceste lucruri nu se rezolvă peste iarnă, nu se rezolvă în termen atât de scurt”. 


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: