Ungaria: Viktor Orban organizează un referendum pentru a pune presiune pe UE să elimine sancțiunile
Liderii facțiunilor parlamentare ale celor două partide de guvernământ din Ungaria au anunțat joi că vor organiza un referendum prin care să ceară părerea cetățenilor despre sancțiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană, transmite Telex.
Reamintim că Fidesz și guvernul Viktor Orban sunt aliați loiali ai lui Vladimir Putin, iar guvernul maghiar – deși a aprobat sancțiunile, le-a criticat constant. Premierul Viktor Orban susține că sancțiunile ar dăuna de fapt Ungariei, nu Rusiei, și a declarat într-o întâlnire de săptămâna aceasta că are ca scop convingerea Bruxelles-ului să le ridice.
Pe de altă parte, sancțiunile au un impact major asupra Rusiei, a cărei economie suferă din cauza izolării și a embargourilor impuse atât de UE, cât și de SUA, Marea Britanie ori Canada.
Máté Kocsis, liderul fracțiunii Fidesz, și István Simicskó, liderul fracțiunii KDNP, au anunțat în conferința de presă de joi că cele două partide au cerut guvernului să organizeze o consultare națională cu privire la sancțiunile energetice impuse Rusiei.
Potrivit celor doi politicieni, politicienii europeni trebuie să fie convinși că aceste sancțiuni trebuie să fie ridicate, astfel încât consultarea națională va fi un „instrument politic” în mâinile lor.
Potrivit lui Kocsis, consultarea planificată va fi probabil nu doar online, ci și pe suport de hârtie. Ulterior, dacă va fi necesar, vor putea chiar să adopte o rezoluție parlamentară pe baza rezultatelor consultării naționale, a mai spus el.