InternaționalȘtirile 60m.RO

Ungaria a ajuns la aproape 4 milioane de persoane vaccinate și anunță relaxarea restricțiilor

Viktor Orban a anunțat începând de sâmbătă, 1 mai, mai mute restricții vor fi ridicate întrucât procentul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu cel puţin o doză a trecut de 40%, transmite Reuters. Potrivit informațiilor, joi seara numărul de vaccinări a ajuns la 3.911.000, pragul de 4 milioane va fi depăşit cu siguranţă în cursul zilei de astăzi.

Totodată, Orban a precizat că valul epidemic cel mai grav de până acum se află în scădere şi în ţară sosesc mari cantităţi de vaccinuri atât din surse occidentale, cât şi estice, astfel încât vor exista suficiente doze pentru vaccinarea tuturor celor care doresc.

Astfel, restaurantele vor putea servi în interior clienţi cu certificate de imunitate şi se vor redeschide hotelurile, teatrele, cinematografele, sălile de sport, piscinele, muzeele, bibliotecile şi grădinile zoologice, a precizat Orban, confirmând planurile anunţate anterior. Restricţiile de circulaţie vor fi valabile doar de la miezul nopţii, iar restaurantele şi magazinele vor putea funcţiona până la ora 23.00.

Back to top button