Un nou scandal în PNL: Orban nu îl vrea pe Dan Vîlceanu la Ministerul Finanțelor
Un nou scandal în PNL: Tabăra lui Florin Cîțu a convocat Biroul Politic National pentru a-l valida pe Dan Vîlceanu în poziţia de ministru al Finanţelor, deși nu are acordul lui Ludovic Orban.
Conducerea PNL se reuneşte miercuri pentru a valida numirea lui Dan Vîlceanu în poziţia de ministru al Finaţelor după demiterea lui Alexandru Nazare. Se anunţă o şedinţă cu scandal căci numirea lui Dan Vîlceanu nu este agreată de președintele partidului Ludovic Orban. Acesta a anunţat iniţial că nu va veni la BPN, dar s-a răzgândit, astfel că se anunţă o şedinţă cu scântei.
„Mâine, pentru că suntem responsabili, am convocat BPN pentru a numi ministrul Finanțelor Publice. Trebuie să ne concentrăm pe guvernare, urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie, așa cum v-am obișnuit – eficient, și, bineînțeles, am discutat strategia pentru perioada următoare, pentru că intrăm intrăm în linie dreaptă pentru Congresul din 25 septembrie. Vă asigur că toate procedurile convocării BPN au fost respectate”, a declarat premierul Florin Cîţu.
S-a convocat BPN absolut statutar, vom avea BPN-ul la 10:30. Am încercat ca acest BPN să îl convoace președintele actual al partidului, domnia sa nu a dorit să-l convoace. Noi considerăm că România trebuie să fie condusă, trebuie să avem un ministru de Finanțe. Îl vom valida pe Dan Vîlceanu ca ministru al Finanțelor. Este o chestiune absolut firească, normală, e unul dintre specialiștii partidului nostru, și e un om cu care Florin Cîțu poate lucra.
În negocierile pe care le-am avut aici în luna decembrie, cu toții am vrut… Florin Cîțu a dorit un singur lucru – să aibă un ministru al Finanțelor cu care să poată lucra. Atunci a venit Alexandru Nazare, din păcate colaborarea cu Alexandru nu a fost cea mai bună și lucrurile s-au viciat, așa că 45 de zile a stat Florin Cîțu, premierul nostru, ca ministru al Finanțelor, iar acum, începând de mâine îl vom valida, în foarte scurt timp va depune jurământul și va fi valid ca ministru, deci pe 22 vom avea ministru al Finanțelor”, a declarat Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL şi susţinător al lui Florin Cîţu la şefia PNL.
Pe de altă parte, preşedintele PNL îl contrazice pe premierul Florin Cîţu.
„Nu am convocat nimic. Am primit şi eu un SMS de convocare a BNP în urmă cu un sfert de oră”, a declarat Ludovic Orban.