Un militar, trimis în judecată după ce și-a amenințat superiorii cu moartea: „Am pentru fiecare câte o boabă”
Un plutonier adjutant şef a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi pentru încălcarea consemnului și ultraj, după ce a părăsit un post de pază și și-a amenințat superiorii cu moartea, notează Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat militar având gradul de plutonier adjutant şef, ce activează în cadrul unei unităţi militare aparţinând MAI din zona Moldovei, care a fost cercetat sub control judiciar pentru încălcarea consemnului ultraj. Procurorii arată că în 16 iulie 2022 militarul a părăsit un post de pază din incinta inspectoratului de jandarmi unde îşi exercita atribuţiile de serviciu și a mers pe o bancă situată la circa 50 de metri.
„În momentul în care a fost supus unui control din partea superiorilor ce a vizat această primă faptă, a ameninţat membrii comisiei de control afirmând <are pentru flecare câte o boabă>. Ulterior, a reiterat această ameninţare cu moartea prin împuşcare a membrilor comisiei faţă de un martor din lucrări care îşi desfăşură activitatea într-un alt post de pază al unităţii”, se arată în comunicat.