Știrile 60m.RO

Un fost prizonier ucrainean de război acuză Rusia şi Cecenia de un trafic de prizonieri de război

Armata rusă organizează o piaţă neagră a prizonierilor de război, prin care mercenari ceceni cumpără prizonieri ucraineni de la armata rusă şi-i eliberează apoi în schimbul unor prizonieri ceceni, dezvăluie cotidianul britanic The Times, pe baza unor declaraţii ale autorităţilor ucrainene.

Cotidianul britanic citează o declaraţie a unui purtător de cuvânt al Centrului de Coordonare ucrainean cu privire la tratamentul prizonierilor de război, Petro Iaţenko.

”Au existat cazuri în care cecenii au cumpărat răniţi de-ai noşri (ucraineni) de la armata rusă, i-au trimis în (capitala cecenă) Groznîi şi apoi i-au eliberat în schimbul eliberării unor prizonieri de-ai lor”, declară Petro Iaţenko.

POVESTEA UNUI PRIZONIER

Într-un centru de reeducare, la Liov, un oraş situat în vestul Ucrainei, Viaceslav Levîţkii, în vârstă de 41 de ani, un combatant pe front în februarie 2023, îşi povesteşte experienţa.

Rănit prin împuşcare în luptă, militarul spune că a leşinat.

După ce s-a trezit, a doua zi, a încercat să se târască până într-o poziţie ucraineană.

Însă aceasta a fost cucerită de militari ruţi.

Rănit, el a fost luat prizonier şi torturat, cu speranţa să dezvăluie lungimea de undă folosită pe staţiile de radio ucrainene.

După două zile, spune el, a fost condus într-o poziţie cecenă, departe de front.

La spital, ambele picioare şi ambele mâini, rănite prin împuşcare, i-au fost amputate.

Câteva zile mai târziu, spune el, a făcut parte dintr-un schimb de prizonieri, alături de alţi 39 de ucraineni.

În pofida unei reputaţii de combatanţi feroce, care-şi îngrozesc adversarii, cecenii s-au purtat foarte amical, potrivit militarului ucrainean.

”Mi-au dat inclusiv un scaun cu rotile”, declară Viaceslav Levâţkii.

”Când am plecat, ne-am îmbrăţişat şi ne-am fotografiat împreună. Un comandant cecen mi-a spus că «după ce veţi învinge Rusia, noi vom face la fel»”, declară el.

Potrivit militarului ucrainean, locuitorii acestei republici ruse privesc cu compasiune soarta Ucrainei, după ce au cunoscut represiunea rusă în cele două Războaie din Cecenia, în perioada 1994-1996 şi 1999-2000.

Petro Iaţenko declară că această piaţă neagră este singura soluţie prin care Groznîi îşi poate recupera militarii trimişi pe front – kadîrovţi.

”E un jackpot atunci când prindem un cecen, pentru că ştim că Groznîi cumpără prizonieri ucraineni de la Moscova pentru a-i schimba cu ai lor cât mai repede”, declara el într-un interviu acordat ziarului francez Le Monde, fără să precizeze suma.

KADÎROV RESPINGE ACUZAŢIILE

În urma mărturiei lui Viaceslav Levîţkii, liderul cecen Ramzan Kadîrov a dezminţit existenţa acestei ”pieţe negre”.

El a respins totodată acuzaţii de tortură imputată forţelor ruse.

”Procedura s-a desfăşurat cu respectarea strictă a dreptului internţaional. Prin urmare, ţin să precizez că nu există nici piaţă neagră şi nici tortură, nici în Rusia şi nici în Republica cecenă”, subliniază el pe Telegram.

Numărul militarilor ceceni implicaţi în Războiul din Ucraina a fost estimat de către autorităţile ucrainene la aproximativ 10.000.

The Times scrie că cecenii sunt în prezent mai puţin numeroşi şi că forţele cecene sunt trimise mai mult în misiuni logistice, departe de front.

Postul de ştiri RBC-Ukraine înregistra la 6 martie un total de 3.135 de prozonieri ucraineni repatriaţi, fără să poată preciza proporţia celor eliberaţi în schimburi cu ceceni.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button