UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei

Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, ceea ce nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să își păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021.
Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Astfel, țările UE vot trebui să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac și să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.
Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Știrile TVR
- Metode mafiote în politica românească: Cum au încercat oamenii lui George Simion să intimideze martorii și să blocheze ancheta
Cătălin Grădinaru si o anume Larisa, angajații lui George Simion au fost fost trimisi în comuna Tunari pentru a intimida martorii și a obstrucționa ancheta privind capul de porc lăsat la poarta lui Marius Lulea. Indivizii au acționat sub pretextul că sunt jurnaliști — însă nu aveau microfon, nu aveau cameră, nu aveau legitimație și … - Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Prima reacție a fostului prezidențiabil după decizia Curții de Apel București
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a soluționat vineri, 23 octombrie, contestația procurorilor DIICOT împotriva plasării sale în arest la domiciliu. Chiar și așa, fostul candidat la alegerile prezidențiale spune că nu-și pierde încrederea în justiția română. Precizările lui Georgescu „1. Astăzi, Curtea de Apel București a admis, în … - Inspector din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, reținut de DNA pentru o mită de 45.000 de lei: Procurorii au ridicat circa 90.000 de euro de la locuința acestuia
Un inspector al Administrației Fondului pentru Mediu a fost reținut de DNA Cluj, fiind acuzat că ar fi primit 45.000 de lei pentru a ajuta o firmă din Mureș să-și reducă obligațiile de plată. La domiciliul său au fost găsiți circa 90.000 de euro. Promisiuni în schimbul banilor Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, … - Pensionara de lux care face legea în Palatul CFR! Câți bani ia lunar pentru inspecția de la ora 7:00
Printr-o combinație tipic mioritică, o pensionară de rang „special” a ajuns să dicteze ordinea de zi și să dea tonul în impunătorul Palat CFR din vecinătatea Gării de Nord. Prin unele birouri de la etajul întâi al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost foială mare, dar nu din cauza instalării vreunui nou șef, ci pentru … - Venituri de 80.000 de lei lunar cuplate cu ajutoare sociale de la stat: Ce nereguli majore a scos la iveală controlul Curții de Conturi la Ministerul Muncii
Un audit recent efectuat de Curtea de Conturi la nivelul Ministerului Muncii scoate la iveală un tablou financiar șocant: cetățeni care încasau remunerații de zeci de mii de lei pe lună au beneficiat în paralel, pe parcursul anului 2024, de indemnizații sociale din fondurile statului. Instituția de control a descoperit nereguli majore și plăți nelegale …




