Pentru a salva un gheţar din Italia, o echipă îl „îmbracă” în prelate reflectorizante imense

În fiecare vară, gheţarul Presena din nordul Italiei este protejat de soare cu prelate reflectorizante imense. Gheţarul a pierdut mai mult de o treime din volumul său din 1993, iar măsura este vitală pentru salvarea sa, anunță MEDIAFAX.
„Această zonă se micşorează continuu, aşa că o acoperim cât mai mult posibil”, explică Davide Panizza, 34 de ani, care conduce compania Carosello-Tonale care face lucrările.
De la acoperirea a aproximativ 30.000 de metri pătraţi în 2008, când a început proiectul, echipa sa acoperă acum peste 100.000 de metri.
Elemente ce se pun sunt „prelate geotextile care reflectă lumina soarelui, menţinând o temperatură mai mică decât cea externă şi astfel păstrând cât mai multă zăpadă”, a spus el pentru AFP.
Gheţarul este situat la graniţa dintre regiunile Lombardia şi Trentino Alto Adige, iar zona acoperită este la o altitudine de 2700-3000 de metri.
Bucăţile de prelată fabricate în Austria costată până la 400 de euro fiecare şi echipa are nevoie de până la şase săptămâni pentru a le instala – şi încă şase săptămâni pentru a le elimina înainte ca iarna să revină.
Sursa: www.mediafax.ro
- Ilie Bolojan, atac la adresa medicilor: Și-au făcut sporuri atât de mari, că nu mai sunt bani de medicamente și dotări
Medicii din România și-au făcut sporuri atât de mari încât în spitale nu mai sunt bani de medicamente sau de apartură medicală. Asta acuză premierul Ilie Bolojan, care spune că unele spitale au devenit vaci de muls pentru medici și nu mai desevesc pacienții. „Avem în România multe spitale care sunt în situația în care peste … - Ministerul Educației, repetent la limba română
Publicat pe 19 noiembrie, pe site-ul Ministerului Educației, proiectul de ordin privind temele de acasă are doar 14 articole, întinse pe nici trei pagini, dar totuși a ieșit în lume cu greșeli de gramatică și ortografie care nu sunt permise nici măcar elevilor de vârstă mică. „Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru … - Sondajele cu Ciucu „pe primul loc”, la fel de fantasmagorice ca cele cu Burduja primar general. PNL cumpără sondaje pentru a păcăli bucureștenii
În plină campanie electorală, PNL a reaprins vechea mașinărie de propagandă și încearcă din nou să-și cosmetizeze candidații cu ajutorul unor sondaje umflate, plătite și livrate la comandă. Ultimul „cadou” de campanie este așa-zisul avans al lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei — o ficțiune politică la fel de comică precum sondajele de … - Zelenski: „Nu voi trăda”. Planul lui Putin și Trump de capitulare a Ucrainei, respins
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins vineri planul susținut de președintele Donald Trump. Acordul prevedea o serie de concesii semnificative din partea Ucrainei în schimbul unui armistițiu cu Rusia. Documentul a fost anterior negociat între liderul de la Casa Albă și Vladimir Putin. Planul includea cedarea unor teritorii ocupate de Rusia, renunțarea la aderarea Ucrainei … - Zelenski, discurs adresat poporului ucrainean: Fie cele 28 de puncte dificile, fie cea mai dificilă iarnă de până acum
„Acesta este unul dintre cele mai dificile momente din istoria noastră”, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video adresat poporului ucrainean, transmite serviciul în limba rusă al BBC. „Acum, Ucraina s-ar putea confrunta cu o alegere foarte dificilă: fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener cheie. Fie cele 28 de …