Turcia va elimina vizele pentru cetăţenii mai multor state UE şi pentru Regatul Unit începând din martie
Ministerul de Externe al Turciei a anunțat că cetățenii din șase țări europene vor putea călători în Turcia fără viză începând din luna martie, relatează Agerpres.
Scutirea de viză va fi acordată Austriei, Belgiei, Olandei, Spaniei, Poloniei și Regatului Unit.
Călătoriile fără viză în Turcia din aceste țări vor fi posibile începând de la 2 martie 2020 și vor fi valabile timp de 90 de zile la fiecare 180 de zile de la prima vizită, potrivit anunțului.
Această măsură are ca principal scop promovarea potențialului turistic, precum și dezvoltarea relațiilor comerciale, economice și culturale ale Turciei cu aceste țări, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Hami Aksoy.
În acest context, trebuie menționat faptul că numărul sosirilor străinilor în Turcia a crescut în 2019 cu 14,11%, ceea ce a stimulat creşterea veniturilor din turism ale ţării până la nivelul de 34,5 miliarde de dolari, conform datelor prezentate în ianuarie de ministerul turismului şi de institutul naţional de statistică TurkStat, informează Agerpres.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro