Trump renunță și la taxele vamale

Președintele SUA Donald Trump a anunțat, într-o postare pe rețeaua TruthSocial, că nu va mai aplica taxele vamale cu care amenințase opt state europene care se opun preluării Groenlandei de către Statele Unite. În schimb, Trump a convenit cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, să se poarte negocieri suplimentare pe tema insulei arctice.
Donald Trump a anunțat și negociatorii pe care îi va trimite la discuțiile cu partenerii europeni.
Mesajul integral al președintelui Trump
„Pe baza unei întâlniri foarte productive pe care am avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, am stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și, de fapt, la întreaga regiune arctică.
Această soluție, dacă va fi finalizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate țările NATO. Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele care urmau să intre în vigoare la 1 februarie.
Se poartă discuții suplimentare cu privire la Golden Dome, în ceea ce privește Groenlanda. Informații suplimentare vor fi disponibile pe măsură ce discuțiile vor avansa. Vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, emisarul special Steve Witkoff și alte persoane, după cum va fi necesar, vor fi responsabili de negocieri – aceștia îmi vor raporta direct mie”, a scris Donald Trump în postarea pe Truth Social.
Casa Albă renunță la taxe după patru zile
Trump a ameninţat sâmbătă opt țări (Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda) cu taxe vamale de 10% de la 1 februarie, care ar urma să crească la 25% de la 1 iunie, provocând o criză în relaţiile transatlantice. În urma acestei ameninţări, Germania şi-a retras duminică cei 15 militari trimişi în Groenlanda. Norvegia şi Olanda, care au trimis fiecare câte doi militari în insula arctică, au anunţat de asemenea că aceştia vor fi retraşi.
Însă unii oficiali europeni ameninţă la rândul lor SUA cu represalii comerciale, precum instrumentul anticoerciţie, sau „bazooka comercială”, mecanism ce ar permite Comisiei Europene să impună restricţii asupra importurilor şi exporturilor către Statele Unite, asupra investiţiilor americane în UE, să restricţioneze drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor americane sau să le interzică participarea la licitaţii publice.
Trump promite că nu va folosi forța
Într-un discurs dur susținut, miercuri, la Davos, după o serie de critici primite de la aliați, liderul de la Casa Albă a spus că SUA doresc „negocieri imediate” pentru a discuta achiziționarea Groenlandei.
Președintele SUA, Donald Trump, a exclus miercuri utilizarea forței în încercarea sa de a controla Groenlanda, dar a declarat într-un discurs la Davos că nicio altă țară nu poate asigura securitatea teritoriului danez.
„Oamenii credeau că voi folosi forța, dar nu trebuie să fac asta”, a spus Trump la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial din Elveția. „Nu vreau să folosesc forța. Nu voi folosi forța”, a spus el.
Trump a făcut aceste declarații într-un discurs urmărit cu atenție, umbrit de deteriorarea relațiilor transatlantice și de tensiunile cu Europa legate de eforturile sale de a achiziționa Groenlanda.
În context, el a fost foarte critic la adresa liderilor europeni și a amintit de rolul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Fără noi, probabil ați vorbi germană și japoneză”, a spus el. Trump a minimalizat problema, calificând-o drept „o cerere mică” pentru „o bucată de gheață” și afirmând că achiziția nu ar reprezenta o amenințare pentru alianța NATO.
„Nicio națiune sau grup de națiuni nu este în măsură să asigure securitatea Groenlandei, în afară de Statele Unite”, a spus Trump, adăugând: „Solicit negocieri imediate pentru a discuta din nou achiziționarea Groenlandei de către Statele Unite”.