Toți oamenii lui Ciolacu: Conducerea PSD Buzău și partenerii lor de viață sunt angajați la stat în proporție de 92,3%
Premierul anunțat după rotativă păstrează multe zone de umbră în privința trecutului său, scrie Valeriu Nicolae într-un articol pentru cititorii Libertatea, în care analizează legăturile dintre business și politică din fieful lui Marcel Ciolacu.
Domnul Ciolacu are un trecut tare tulbure, despre care am mai scris și eu, și mulți alții. Potrivit CV-ului oficial, nu a muncit până la 37 de ani și are legături cu afaceri care ridică multe semne de întrebare. La o analiză aprofundată, am găsit 104 oameni cu conexiuni ce duc până la numărul unu din PSD. Sunt în special din Buzău, fieful președintelui social-democrat, și au un succes incredibil la contracte cu statul și sinecuri. Peste 6 miliarde de lei au ajuns la firmele controlate de aceștia, potrivit calculelor mele.
Și nu sunt doar pesediști. O bună parte dintre oamenii legați prin firme, rude sau sinecuri de Marcel Ciolacu au fost mari șefi la PNL în perioada în care liberalii erau, chipurile, adversarii de moarte ai PSD. Între aceștia, fostul șef al filialei locale a PNL, trezorierul PNL, candidatul la primărie al PNL-ului, consilieri județeni PNL și soția fostului deputat PNL Cristinel Romanescu. Domnul Mihai Cristian Ciolacu, nepotul liderului PSD, a fost beneficiarul unei sinecuri la ministerul condus de Orlando Teodorovici, înainte de a avea un succes senzațional în firme cu parteneri care au beneficiat de multe sute de milioane din contracte cu statul. Printre ei se află și Iman Vlad Francisc, al cărui naș de căsătorie este europarlamentarul liberal Cristian Bușoi, și care a avut parteneri de afaceri alți lideri PNL.
Dar să ne oprim puțin asupra filialei care l-a dat țării pe cel care urmează să devină prim-ministru după rotativă. O filială „model” În conducerea PSD Buzău sunt cinci actuali parlamentari și un fost ales. Toți au avut sau au soția/soțul care lucrează la stat. Parlament, primărie, finanțe publice, Ministerul Dezvoltării, Agenția pentru investițiile rurale, inspectorat etc. Pe lângă ei, mai sunt 11 oameni în conducerea PSD Buzău. Nouă dintre ei lucrează tot la stat: viceprimar, director la transportul local, director la poștă, directori la târguri și piețe, președinte de consiliu județean, vicepreședinte de consiliu județean și prezenți în CA-uri care controlează alte multe instituții ale statului. Opt dintre partenerii lor de viață lucrează și ei la stat: la URBIS, compania locală unde șeful PSD a fost director, la consiliul județean sau în domeniul medical, unde activează o bună parte dintre firmele controlate de nepotul domnului Ciolacu. Media pe țară a celor care lucrează la stat este de 22%. Din 17 oameni câți sunt în conducerea PSD Buzău, 15 sunt plătiți de stat – 88,3%. Cu 400% mai mult decât media pe țară.
Nu e tot. 14 din 17 sunt căsătoriți, iar 13 dintre soți și soții lucrează tot la stat în posturi- cheie pentru banul public. Cu tot cu partenerii de viață, procentul ajunge la 92,3%. În CV-urile acestora apare des numele Universității Bioterra sau celebra Valahia de la Târgoviște – universitate unde și-au obținut doctoratele mai mulți impostori și unde șeful catedrei doctorale a fost vreme îndelungată Marius Petrescu, directorul ORNISS, cel mai longeviv șef de serviciu secret, despre care am mai scris. Marcel Ciolacu are și el două diplome la o universitate privată îngrozitor de slab cotată. Business și politică După ce am văzut „celula” politică, haideți să vedem puțin cum se îmbină social-democrația cu businessul la Buzău. Mecan Construct este firma care a primit cu dedicație un contract de la Urbis Serv în timp ce Marcel Ciolacu era director executiv în 2007. Firma era controlată de domnul Dumitru Dobrică, vicepreședinte PSD Buzău și consilier județean la acea vreme.
Camera de Conturi Buzău a semnalat, în 2009, încălcări grave ale legislației și o supraevaluare a prețurilor de peste un milion de euro. Cei care au semnat actele și au permis plățile supraevaluate către firma domnului Dobrică au fost: Marcel Ciolacu, Maria Lazăr, soția președintelui PSD al municipiului Buzău, Sorin Lazăr, și fostul președinte al PNL Buzău, Petre Emanoil Neagu, cel care a devenit directorul executiv al Urbis după Marcel Ciolacu. Lazăr Maria este și acum directoare la firma care distribuie banii publici ai primăriei și ai Consiliului Județean Buzău.
Soțul ei a fost implicat într-o afacere care are 835 de contracte cu bani publici, a fost deputat de Buzău și numit, cu zero expertiză juridică, consilier la Curtea de Conturi, pe foarte mulți bani. Extras in declarația de avere a fostului șef al organizației municipale PSD Buzău, Sorin Lazăr Petre Emanoil Neagu este acum președintele Consiliului Județean Buzău din partea PSD. Soția este inspectoare în cadrul aceleiași instituții. Petre Emanoil Neagu | Foto: Facebook Între 2005 și 2008, domnul Neagu a fost președintele filialei județene a PNL.
Tot în 2008, acesta îi vindea domnului Adrian Mladin un teren în valoare de 800.000 de euro, adică cât câștiga în acel moment buzoianul de rând în 467 de ani. Extras din declarația de avere a lui Petre Emanoil Neagu Adrian Mladin a fost condamnat definitiv la 5 ani și zece luni de închisoare și este eroul principal în multe alte dosare. Mladin a făcut pușcărie pentru mită dată pentru terenuri și este fostul primar PNL de la Jilava. El este, de asemenea, cel care l-a denunțat pe fostul președinte liberal al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bigiu, căruia i-a dat 700.000 de euro pentru campania electorală a PNL. O funcție pentru domnul Zgonea Fiica domnului Dobrică a ajuns deputată PSD de Buzău, asta după ce inițial a fost pusă într-o sinecură de domnul Valeriu Zgonea, la vremea respectivă președinte al Camerei Deputaților.
Domnul Zgonea a fost foarte aproape de pușcărie pentru numirea ei, iar despre doamna Oana Dobrică am mai scris. Valeriu Zgonea și Oana Dobrică Imediat după achitare, Valeriu Zgonea a fost răsplătit de PSD-ul condus de Marcel Ciolacu cu un post de 9.000 de euro lunar la ANCOM. Afacerile domnului Dobrică au mers și ele bine: numai în ultimii ani a avut contracte de peste 40 de milioane de euro cu statul, multe cu Consiliul Județean Buzău. El mai apare într-o firmă unde e partener cu Anagnastopol Zizi – condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul devalizării Petromservice, în care a fost condamnat și Sorin Ovidiu Vîntu.
Slalom pe posturi publice pentru protejata lui Ciolacu
Alt partener al acestuia este domnul Bănică Marcu, care prin firma Romoil 2003 a câștigat contracte cu statul în valoare de peste 623 de milioane de lei. Cele mai „grase” cu Consiliul Județean Buzău și OMV Petrom. Nepotul lui Ciolacu deține două benzinării OMV Petrom în Buzău. La firma Romoil lucrează și Alexandru Emanuel, soțul doamnei Raluca Alexandru, una dintre protejatele domnului Ciolacu. Raluca Alexandru are și ea un CV foarte interesant.
După un an consilier juridic și apoi avocat la biroul ei de avocatură, unde a reprezentat multe primării PSD, în august 2017 se întâmplă o minune: la doar o lună după ce câștigă concursul de funcționară la Compartimentul de Control al Consiliului Județean Buzău, la 35 de ani este promovată șefă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Domeniu care se intersectează cu interesele financiare ale familiei Ciolacu. Extras din declarația de avere completată de Raluca Alexandru Doamna Alexandru ajunge, în iulie 2019, în Secretariatul general al Guvernului Dăncilă. Pleacă la o lună după venirea Guvernului Orban și devine unul dintre adjuncții Avocatului Poporului. Acum a fost numită secretar general la Prefectura Județului Buzău.