Tinerii din România și-au pierdut motivația și încrederea în forțele proprii pe perioada stării de urgență

Peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgenţă, iar 56% dintre ei şi-au pierdut motivația și încrederea în forţele proprii, relevă datele studiului Insights PulseZ, un barometru naţional menit să identifice reacţiile şi comportamentele tinerilor în perioada stării de urgenţă.
În plus, potrivit cercetării, întreruperea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru unii dintre ei. Studiul Insights PulseZ a identificat, în total, 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgenţă. Mai bine de 50% au simţit lipsa socializării faţă-în-faţă, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.
„Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea. Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe”, a explicat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.
Potrivit studiului, 44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procentaj mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% optând pentru o astfel de activitate.
De asemenea, unul din patru tineri a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online. Dintre platformele preferate, Instagram a fost cea mai populară, cu şase din zece tineri care au consumat sau creat conţinut. Unul din doi tineri români au preferat să se uite pe YouTube, în timp ce aproximativ unul din patru tineri a folosit TikTok, marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16 şi 24 ani.
Studiul Insights PulseZ a fost făcut de echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights, din cadrul Romanian Business Leaders.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.115 tineri, cu vârsta între 16 şi 24 de ani, şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Pe lângă informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, studiul mai cuprinde informaţii şi despre: comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, şcoală şi antreprenoriat, ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.
Vreau sa fiu Antreprenor (VSFA) este un program naţional prin care se urmăreşte promovarea gândirii şi acţiunii antreprenoriale în rândul tinerilor din România.
Sursa: www.g4media.ro
- Bătrânul securist, Petrișor Peiu, minte cu nerușinare despre vânzarea companiilor de stat
Într-o încercare disperată de a masca lipsa unui program economic viabil pentru România, mașinăria de propagandă asociată partidului AUR a activat o nouă temă falsă, menită să panicheze populația. Prin vocea lui Petrișor Peiu, un personaj cu o retorică desprinsă din manualele vechii Securități, se propagă o minciună grosolană: statul român ar pregăti „vânzarea pe … - George Simion și partidul care începe să-l privească altfel pe trădător
În politică, liderii nu cad întotdeauna spectaculos. Uneori nu există nici trădare cu reflectoare, nici congres cu cuțitele pe masă, nici vreun complot romanesc cu perdele grele și scrumiere pline. Uneori se întâmplă ceva mai simplu și mai perfid: omul rămâne în poză, dar începe să iasă din mecanism. Cam asta sugerează, în fond, și … - Vântul extrem face prima victimă. Un bărbat a murit după ce un acoperiș s-a prăbușit peste el
Un episod extrem de violent de vreme a făcut prima victimă în România, după ce rafalele puternice de vânt au provocat un incident tragic în municipiul Huşi. Un bărbat și-a pierdut viața după ce bucăți din acoperișul unui bloc s-au desprins și au căzut peste el. Potrivit ISU Vaslui, incidentul s-a produs pe fondul intensificărilor … - Alte fragmente de dronă au fost găsite, astăzi, în județul Tulcea. Specialiști de la SRI și MApN, la fața locului
Noi fragmente de dronă au fost descoperite duminică între localitățile Luncavița și Văcăreni, din județul Tulcea, informează MApN. Anunțul vine după ce sâmbătă o dronă cu explozibil a căzut în orașul Galați, iar alte fragmente de dronă au fost găsite în zona unei feme de lângă comuna tulceană Văcăreni. „Ministerul Apărării Naționale a fost informat, … - De râsul curcilor… Primăria Galați a trimis excavatorul să ridice drona cu încărcătură explozivă
Scene comice petrecute în această dimineaţă în Galaţi. La locul în care s-a prăbuşit drona a fost trimis un excavator. Nu a fost solicitat de autorităţile care au gestionat situaţia, ci firma de salubritate, din proprie iniţiativă, a decis că s-ar impune o astfel de acţiune.„Am înţeles că a căzut o dronă, să vedem ce …




