The Guardian: China a construit 380 de lagăre de reeducare în provincia Xinjiang

China a construit 400 de lagăre în regiunea Xinjiang, în ciuda asigurărilor date de Beijing că sistemul lor de reeducare va fi desființat, scrie The Guardian, citând un raport publicat de Institutul Australian de Politici Strategice.
Potrivit unor imagini din satelit, rețeaua de lagăre din zona de vest a Chinei include 14 noi situri aflate în construcție. Aici sunt încarcerați uigurii și membrii altor minorități etnice. Din 2017 până în prezent, ASPI a identificat în zonă 380 astfel de construcții. De la investigațiile anterioare, numărul centrelor de detenție a crescut cu 100.
„Dovezile arată că în ciuda asigurărilor date de oficialii chinezi despre faptul că persoanele reținute „au absolvit cursurile de reeducare” din lagăre, continuă să se facă investiții semnificative în construcția de noi centre de detenție”, a declarat Nathan Ruser, un cercetător de la ASPI.
ASPI a făcut publice aceste informații, inclusiv coordonatele lagărelor, într-o bază de date numită Xinjiang Data Project.
Multe dintre aceste lagăre au fost ridicate în apropierea unor parcuri industriale, existând numeroase potrivit cărora o parte dintre deținuți sunt obligați la muncă forțată.
„Centrele d detenție sunt adesea în aceeași locație cu fabricile ceea ce scoate în evidență legătura directă între detenția arbitrară din Xinjiang și munca forțată”, potrivit raportului ASPI.
Uigurii, musulmani şi turcofoni, reprezintă principalul grup etnic din Xinjiang, o imensă regiune din vestul Chinei care are frontiere comune cu Afganistan şi Pakistan.
SUA, ca şi alte ţări occidentale şi numeroase organizaţii internaţionale, acuză Beijingul că îi persecută pe uiguri la scară mare şi că a internat peste un milion de musulmani din Xinjiang în lagăre de reeducare, potrivit Agerpres. China neagă acest număr şi spune că este vorba despre centre de formare profesională, menite să ajute populaţia să găsească slujbe pentru a se îndepărta de tentaţia extremismului islamist.
Sursa: Digi24
- Liberalii trăiesc într-o lume paralelă. Ei nu înțeleg că Simion e sluga PSD
Într-o demonstrație de miopie politică rar întâlnită pe scena de la București, conducerea Partidului Național Liberal pare să se fi izolat complet de realitate. În timp ce calculele parlamentare arată negru pe alb un dezastru iminent, liderii liberali continuă să trăiască într-o iluzie a stabilității, ignorând un adevăr evident pentru orice analist atent: moțiunea de … - Cine face jocurile Kremlinului la București!? Avocatul prorus de la AUR, Gheorghe Piperea, vrea să blocheze contractele strategice cu Rheinmetall
Într-un moment de instabilitate majoră în care războiul se desfășoară la granițele țării, iar modernizarea Armatei Române reprezintă o urgență absolută de securitate națională, vocile pro-ruse de la București trec la un nou nivel de sabotaj. Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a lansat o campanie agresivă de dezinformare și intimidare menită să blocheze contractele strategice ale … - Ilie Bolojan, la un pas de abis: Zero șanse la moțiunea de cenzură. „Baronii” din jurul lui Thuma simt miros de sânge și pregătesc preluarea PNL
Zilele lui Ilie Bolojan în fruntea Guvernului și a Partidului Național Liberal par a fi numărate. Moțiunea de cenzură care bate la ușă nu mai este un simplu test politic, ci se prefigurează a fi o execuție publică în toată regula. Fără o susținere parlamentară reală și izolat chiar în interiorul propriei formațiuni, Bolojan nu … - Furnicar pe Autostrada Moldovei A7! 5000 de muncitori şi peste o mie de utilaje lucrează zi şi noapte pe tronsoanele Focşani – Bacău – Paşcani.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma anunţă că tronsoanele Focşani – Bacău – Paşcani ale Autostrăzii Moldovei A7 se lucrează „zi şi noapte”, cu „cinci mii de muncitori şi peste o mie de utilaje”, într-un „ritm susţinut” şi o „mobilizare impresionantă” în teren, ţinta fiind îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi obţinerea integrală a finanţării europene … - Prognoza meteo pentru vara 2026. Fenomenul care poate aduce caniculă, secetă și furtuni violente în România
Vara 2026 se conturează ca una mai caldă decât normalul în mare parte din Europa, inclusiv cu un risc crescut de episoade de caniculă și perioade secetoase în unele regiuni. Pentru România, semnalul principal indică temperaturi peste mediile climatologice în special în vest, sud-vest și centru la începutul sezonului, în timp ce precipitațiile ar putea …




