„TeleŞcoala profesorilor”, program de formare organizat de MEC şi TVR

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza, împreună cu Televiziunea Română, programul de formare pentru cadrele didactice „TeleŞcoala profesorilor”, care va include 15 cursuri privind utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii online.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC transmis marţi, tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.

Cursurile vor fi difuzate începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 – 9,30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15,00 – 15,30, pe postul TVR2.

Cursurile vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât şi pe cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

„Pentru că educaţia trebuie să continue în orice condiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susţină învăţarea online atât de necesară în condiţiile actuale”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, citată în comunicat.

Programul se înscrie în Strategia de dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice pentru învăţarea online. 

Sursa: www.stiriletvr.ro

  • INCREDIBIL : O echipă germană de fotbal a pierdut cu 37-0 pentru că a păstrat distanța socială pe teren
    O echipă de fotbal din a 11-a ligă germană, SG Ripdorf / Molzen, a primit 37 de goluri, după ce jucătorii și antrenorul au decis să păstreze distanțarea socială pe parcursul celor 90 de minute de joc. Mai mult, aceasta a intrat pe teren cu doar șapte jucători, de teamă că adversarii lor au intrat
  • Autogol inexplicabil în meciul Astra-CFR Cluj 0-2
    În meciul terminat cu scorul de 2-0 pentru campioană CFR Cluj, Croatul Ljuban Crepulja (27 de ani) a fost autorul unui autogol inexplicabil în finalul primei reprize. Când toată lumea se pregătea de pauză, în minutul 45, Crepulja a trimis incredibil mingea în propria poartă. Aflat la 8 metri buturile lui Lazăr, mijlocaș giurgiuvenilor a
  • Trei institute au fost acreditate să facă sondaje de opinie la ieşirea de la urne pentru alegerile locale
    Acestea sunt : Centrul de Sociologie Urbană și Regională-CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” și Fundația „Biroul de Cercetări Sociale”-BCS. Împărțirea pe orașe este următoarea : CURS va efectua sondaje în București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Baia Mare, Oradea, Pitești, Constanța, Ploiești, Focșani, Deva, Albă Iulia, Arad. Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” va activa
  • DREPTATE. George Simion cheamă românii în stradă la ora 17.00
    George Simion, copreședintele AUR, cheamă pe români în stradă. Se va întâmpla acest lucru astăzi, sâmbătă la ora 17.00, 19 septembrie. George Simion cere Dreptate pentru România, dreptate pentru jaful comis de politicieni în ultimio 30 de ani. „Au vandalizat țara, și-au bătut joc de români, sunt vătafii clanurilor interlope și mafiei internaționale care conduce
  • Armata a găsit mai mult de o tonă de dispozitive pirotehnice în portul din Beirut
    Armata libaneză a anunţat vineri că a găsit mai mult de o tonă de dispozitive pirotehnice în portul din Beirut, la aproape 50 de zile de la dubla explozie mortală care a devastat capitala pe 4 august, provocânt 190 de morţi şi 6.500 de răniţi, potrivit L’Orient-Le Jour.”În cadrul operaţiunilor de evaluare efectuate de armata
%d blogeri au apreciat: