Tătăl mafiei PSD, Hrebenciuc, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare
Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind licenţa Giga TV. În acelaşi dosar, au mai fost judecaţi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan – condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, fosta şefă CNA Laura Georgescu – 4ani şi 4 luni de închisoare şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la ADP Sector 2 sau sector 6. Sentinţa a fost pronunţată la mai mult de şase ani după ce dosarul a fost trimis în instanţă.
Instanţa a respins în parte apelurile declarate de cei patru împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, din 24 decembrie 2019, astfel că Hrebenciuc şi Laura Georgescu au rămas cu pedepsele pronunţate atunci, Narcisa Iorga a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, iar pedeapsa lui Gheorghe Ştefan a fost majorată.
Prezentăm integral decizia instanţei:
”Decizia penală nr.943/A din 14.09.2021 – În baza art. 421 pct. 1 lit.b C.proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Georgescu Laura Corina, Hrebenciuc Viorel, Ştefan Gheorghe şi de apelantele părţi civile Naşul, Prietenii de pretutindeni şi asociaţii S.A., S.C. Etno Folclor Media S.R.L., S.C. Real Top Media TV S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*. În baza art. 421 pct. 2 lit.a C.proc.pen. admite apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpata Iorga Narcisa Clementina şi partea responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei penale nr. 1959/24.12.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală în dosarul nr. 25140/3/2015*, desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: Majorează cuantumul pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ştefan Gheorghe de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 861 C.pen. (1968) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei Iorga Narcisa Clementina pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. (1968). În baza art. 863 alin. (1) C.pen. (1968) pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. (3) lit. a) C.pen. (1968) impune inculpatei să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de120 de zile în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 6. Datele prevăzute art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C.pen. (1968) se comunică Serviciul de probaţiune Bucureşti. În baza art. 71 alin. (5) C.pen. (1968) pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Respinge acţiunile civile exercitate de părţile civile S.C. ANTENA 3 S.A. şi S.C. Na?ul, Prieteni de Pretutindeni ?i Asocia?ii S.A. împotriva părţii responsabile civilmente Consiliului Naţional al Audiovizualului. Înlătură obligarea în solidar, în baza art. 1357 C.civ. ?i art. 1373 C.civ., a părţii responsabile civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului cu inculpata Georgescu Laura-Corina la plata către partea civila S.C. ANTENA 3 S.A. a sumei de 20 000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la plata, către partea civila S.C. Na?ul, Prieteni de Pretutindeni ?i Asocia?ii S.A., a sumei de 10 000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Înlătură obligarea în solidar, în baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a părţii responsabile civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului cu inculpata Georgescu Laura-Corina la plata sumei de 25 000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2, 4 C.proc.pen. obligă pe apelanţii inculpaţi Georgescu Laura Corina, Viorel Hrebenciuc, Ştefan Gheorghe, pe apelantele părţi civile Naşul, Prietenii de pretutindeni şi asociaţii S.A., S.C. Etno Folclor Media S.R.L., S.C. Real Top Media TV S.R.L. la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de apelanta inculpată Iorga Narcisa Clementina şi de apelanta parte responsabilă civilmente Consiliul Naţional al Audiovizualului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2021”
Conform procurorilor DNA, la data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan.
După 17 septembrie 2013, Narcisa Iorga, membru al CNA, l-ar fi sfătuit pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care Giga TV intenţiona să o formuleze.
Ştefan a luat legătura cu Viorel Hrebenciuc şi, în urma interventiei acestuia, şefa CNA a luat o altă decizie care a revocat-o pe prima, în sensul păstrării licenţei pentru Giga TV, deşi postul lui Ştefan nu mai îndeplinea condiţiile legale pentru a-şi păstra licenţa de a emite, mai susţin procurorii.
Gheorghe Ştefan şi Viorel Hrebenciuc sunt acuzaţi de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid. La rândul ei, Narcisa Iorga este acuzată de instigare la aceeaşi infracţiune.