Politică

Cine intră în cursa pentru Primăria Capitalei de anul viitor

Lista candidaților la Primăria Capitalei începe să prindă contur, deși alegerile locale se vor desfășura peste un an. AUR este singurul partid care a venit până în prezent cu un candidat oficial și un program, însă pe liste s-au anunțat și Nicușor Dan sau Gabriela Firea.

Partidul condus de George Simion și-a anunțat în această săptămână candidatul la Primăria Generală a Municipiului București, fiind vorba de Mihai Enache. AUR îl descrie drept un candidat cu „vastă experiență în administrația locală“, care a realizat „o serie de proiecte esențiale pentru bucureșteni“, cu referire la faptul că, în ultimii ani, Enache a lucrat în cadrul primăriilor sectoarelor 3, 4 și 5, în calitate de expert, șef de serviciu sau de direcție.

Mihai Enache va candida sub genericul „Alegerea de aur pentru București, Capitala noastră“ și promite să „redea bucureștenilor Capitala renăscută, sigură, predictibilă, familistă, prosperă, frumoasă, unificată, liberă, istorică și deblocată“. Candidatul AUR vine și cu o serie de măsuri, printre care se numără desființarea primăriilor și consiliilor locale de sector, dar și extinderea orașului până la limita autostrăzii A0, demersuri greu de realizat.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button