OpiniiPrima PaginăȘtirile 60m.RO

Și dacă vor să dea jos statuia lui Carol I și îl decapitează pe Brătianu pentru că au menținut iobăgia?

Bunăstarea actuală a popoarelor Europei și cea din SUA se datorează în principal succesului trecutului. Ori acesta a fost o bătălie permanentă pe resurse în care cel mai puternic a supus pe cel mai slab.

Și din acest proces istoric avem rezultatele de astăzi, căci dacă omul alb nu ar fi exploatat pe omul negru, atunci cu siguranță că omul negru l-ar fi exploatat pe cel alb.

Să folosești judecata de astăzi pentru a condamna în trecut reprezintă o aberație monumentală și arată gradul ridicat de incultură și ignoranță din societățile democratice.

S-au pierdut multe valori și folosindu-se de libertățile primite, grupări minoritare au început să impună o dictatură, o cezură majorității. Nu mai ai voie să afirmi sau să gândești într-un anumit fel căci ești condamnat prin presa aservită acestora valori globaliste.

Atât nazismul cât și comunismul nu îți permiteau să ai o altă gândire. Cu ce diferă situația de astăzi din statele capitaliste când ușor, ușor s-a introdus cenzura. Există vreo justificare a cenzurii, este aceasta calea spre democrație sau libertatea cuvântului?

În România iobăgia s-a menținut, sub o formă sau alta, până la finele celui de al doilea răboi mondial. Apoi ea a continuat deoarece și în comunism țăranul român tot iobag a rămas pentru alții.

Cu toate acestea din acest trecut a reieșit România, cu bunele și cu relele sale. Ori România este o formă de protecționism a națiunii, sau cel puțin ar trebui să fie.

Cum ai reacționa dacă astăzi statuia lui Carol i ar fi dată jos și cea a lui Brătianu ar fi decapitată, pentru că pur și simplu i-au nedreptățit pe români și i-au menținut în iobăgie?

  • Lipsă de respect față de istorie la Sf. Gheorghe
    Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș atrage atenția public, din nou, asupra stării de degradare avansată în care se află zona Grupului Statuar „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Grupul statuar central, care îl reprezintă pe  domnitorul Mihai Viteazul înconjurat de oștenii săi, a ajuns într-o stare deplorabilă după numeroase acte de vandalism, lipsa îngrijirii temeinice și o calitate slabă a materialelor utilizate la reparații, menționează reprezentanții forumului într-un comunicat remis Cotidianul.ro. Fotografiile remise Cotidianul.ro arată plăci de marmură desprinse, soclul deteriorat, treptele fisurate și pavajul din jurul ansamblului avariat. Toate sunt „semne ale unei …
  • Robert Turcescu: Moțul userist Friț mai are de așteptat, deși dă semne de nervozitate. Pe dosarul lui scrie “agent”, deci mai greu spre imposibil cu cetățenia…
    USR și-a pus moț un agent străin căruia statul român refuză să-i dea cetățenie tocmai pentru că știe că e agent al unui alt stat (probabil german). Moțul mormanului userist anunță public că de un an de zile i se refuză/amână acordarea cetățeniei și dă vina pe chestiuni birocratice care, vezi Doamne, îl fac pe el, pe acest moț userist, să se simtă “și mai român”. Nu, bă, nu ești! Statul român, așa debil cum e el, încearcă să se apere. Presiunea e mare, din ce în ce mai mare, dar există încă zone de apărare prin care se încearcă …
  • Mirel Palada: „Românii și-au votat călăul”. Un rechizitoriu despre colaps, multinaționale și ironia amară a votului
    Sociologul Mirel Palada a publicat un text care circulă intens în aceste zile, un diagnostic crud și amar despre ce se întâmplă în România sub noul regim politic. Plecând de la o întrebare simplă – cine sunt cu adevărat vinovații pentru deficitul uriaș al țării? – Palada construiește o analiză care atinge nervul real al economiei românești: multinaționalele, optimizările fiscale și obediența politică față de structuri externe de putere. „Dacă ar fi ieșit președinte George Simion, acesta s-ar fi îndreptat imediat asupra adevăratei probleme de deficit a țării: abuzurile făcute de multinaționale. Miliardele de euro scoși din țară sub diferite …
  • Pieleanu a fost iertat de sistem, nu mai e prădător sexual
    Sistemul are darul de a spăla păcatele celor care-i servesc interesele. În România, nu ai nevoie de achitare – e suficient să fii de-al lor. Așa se face că Marius Pieleanu, sociologul de casă al PSD, omul cu sondaje convenabile și apariții constante pe Antena 3, a fost trecut cu vederea în ciuda unor acuzații publice extrem de grave. Jurnaliste, studente, foste colege de breaslă au vorbit despre comportamente inacceptabile. Ana Birchall, fost ministru al Justiției, l-a numit direct „prădător sexual” și a povestit cum a fost hărțuită verbal. Alte voci au rememorat episoade de groază în sălile de curs, …
  • Ilie Bolojan poate fi comparat cu Petru Groza: ambii au o majoritate largă
    Într-o țară obosită de haos și corupție, Ilie Bolojan a venit ca o promisiune a proeuropenilor în campania prezidențială. Însă la doar o lună de când se chinuie să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară zdrobitoare, România lui Nicușor Dan pare să fi schimbat haosul cu autoritarismul, iar democrația cu o „dictatură eficientă” de tip nou. Totul sub o fațadă democratică. Totul cu o tăcere suspectă din partea presei de casă. Comparat de tot mai mulți analiști cu Petru Groza, omul instalat de sovietici pentru a anula pluralismul românesc în 1945, Ilie Bolojan nu vine cu tancuri, ci cu …
  • SRS: Un individ ajuns prin fraudă preşedinte al României, îl va numi, ca o consecinţă a fraudei, pe un altul drept premier
    „Unul pozează în piticul bun. Celălalt, în piticul rău. Disputa dintre cei doi se substituie, în mod viclean, unor dileme esențiale pe care le traversează statul român. Nicușor Dan pozează, la mica înțelegere, în piticul bun, care se ține de angajamentul scris și nu susține mărirea TVA. Iar Ilie Bolojan pozează în piticul rău, care, vezi-Doamne, taie în carne vie pentru a revigora economia României. Din ambele direcții se încearcă anestezierea populației”, scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu. „Atâta timp cât partidele politice, așa cum au dovedit-o pe deplin, în fruntea cărora sunt aceiași și aceiași lideri pe care electoratul i-a …
  • Cornel Nistorescu: Ne-au luat de proști ca să piardă vremea
    Vreme de o lună de zile, am fost ținuți de fraieri. Ca să nu zic de fraieri, cum tocmai dă să pice „finanțistul” de Vasile Blaga. Prea „crudul și naivul” președinte Nicușor Dan, ca să priceapă cu ce se mănîncă președinția, a încercat s-o învețe la intensiv. S-a aruncat pe ciorbă cu furculița și ne-a scos ochii cu promisiunea că rezolvă deficitul bugetar. Asta a ținut minte din campania electorală. I s-a părut că ține ca program de rupt gura și l-a ținut minte. Și a ținut. Și, cînd să se apuce de „deficitul bugetar”, și-a dat seama că n-are habar, …
  • Ion Cristoiu: Israelul umilit de Iran. Va apela la lovitura nucleară tactică?
    Ceea ce lăsă impresia unui moment care nu-i în premieră între Israel și Iran și anume o lovitură chirurgicală neașteptată a Israelului urmată de ceea ce iranienii numesc răzbunare. Mă rog, intervenția unor altor mari puteri, inclusiv a Americii, și astâmpărarea, ca să zic așa, stingerea conflictului, deci ceea ce ne așteptam cu toții, nu s-a întâmplat. Între Israel şi Iran este un război în toată regula, după ce Israelul a uimit toată lumea şi, sigur, liderii israelieni au făcut caz de ce lovitură chirurgicală, cum au omorât ei lideri militari şi ce a făcut Mossadul, cum îl compară Mossadul, toate …
  • România este practic necondusă și nereprezentată de trei săptămâni
    Sorin Roșca Stănescu și-a prezentat viziunile și concluziile despre mascarada negocierilor pentru formarea noului guvern, ce apar ca fiind subordonate total intereselor Factorului Extern, acesta fiind și motivul real pentru care sunt tergiversate, respectiv despre problemele cu care se confruntă Trump în SUA și influențarea agendei sale externe, scrie solidnews.ro. „Instituția prezidențială este o carcasă goală, care are ca moț o persoană instalată drept președinte, iar sub el, în interiorul instituției prezidențiale, nu mai există decât portari, oameni de serviciu și grădinari. Nu există niciun fel de echipă prezidențială care să îi asigure celui instalat la butoanele de la Cotroceni …
  • Andrei Marga: De la „stat mafiot”, am trecut la „stat eşuat”, iar acum avem o preşedinţie de tip „african”
    „Se spune deseori că „de treizeci și cinci de ani în România nu s-a făcut nimic”. Afirmația ține de o retorică de înțeles, dar nu este adevărată. Desigur, nimeni nu poate tăgădui că uneori nu s-a făcut ceea ce era nevoie și multe s-au făcut rău. Aș menționa acum doar că, așa cum atestă chiar fapte de sub ochii celor de azi, nicio țară europeană nu a lăsat să se facă înăuntrul ei „dreptate” atât de abuziv, fără cultura dreptului. Niciuna nu și-a lăsat instituțiile să fie atât de colonizate de prădători. Nu-i de mirare că, în trei decenii și jumătate, …
  • Nicușor Dan se învîrte buimac pe lîngă statul dominat de interimari și de afacerile SRI
    „La fiecare apariție a lui Nicușor Dan mă uit cu o anume voluptate a iubitorului de pantomimă și de film mut și de pe vremea proiecției cu orchestră. Președintele României arată ca un om ajuns în fața unei mașinării stricate sau cu mari probleme, de care nu știe mai nimic și pe care nu o cunoaște. Se vede din stinghereala lui că nu are habar de unde să se apuce”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu. „În toate (gesturi, vorbe, mișcări, inițiative) trădează și o anume stîngăcie de om care încurcă patentul cu șurubelnița, dar la modul ciupit, într-un fel …
  • Judecătoarea Adriana Stoicescu: România e bolnavul de cancer, plin de metastaze, căruia oncologul care ar trebui să îl salveze îi oprește chimioterapia și îi face, la schimb, clismă
    de Adriana Stoicescu, judecător România e bolnavul de cancer, plin de metastaze, căruia oncologul care ar trebui să îl salveze îi oprește chimioterapia și îi face, la schimb, clismă cu ceai de ciuboțica cucului și îi pune cataplasme cu bicarbonat de sodiu. Apoi îi descântă. Apoi se miră că a crăpat. Și îi bagă o înmormântare dansantă, să fie de sufletul adormitului, cu tricoloru’ pă copârșău și steagul uniunii, of course. Murim proști, da’ măcar murim ioropeni, ce dracu…
  • Cornel Nistorescu: Marți – ziua Z pentru „lovitura de stat”
    Astăzi avem parte de o zi importantă în existența statului de drept. Marți, 3 iunie, 2025, la Curtea de Apel București se judecă cererea de anularea a unui act administrativ, de contestare a unei Decizii CCR, NR. 32/06.12.2024.  Cu acest prilej, România va îngropa, juridic, cel puțin, pentru oarece vreme, pînă la o rescriere a Tratatului de Drept Constituțional, o decizie care a întors pe dos societatea și toate normele de desfășurare a alegerilor democratice. Fie decizia completului de judecată ne va scoate din lunile de confuzie și argumentație ridicolă, de manipulare și abuzuri spre a demonstra populației că statul de …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button