InternaționalPrima PaginăȘtirile 60m.RO

Noua reformă administrativă din Ucraina amenință unitatea comunității istorice românești

Comunitatea românească din Ucraina riscă să fie divizată de noua împărțire administrativă la care lucrează guvernul de la Kiev, notează Radio Europa Liberă.

Proiectul privind această reformă se află în discuție publică până pe 17 iulie. Spre deosebire de guvernele de la Sofia și de la Budapesta, executivul român nu a negociat spații administrative comune pentru vorbitorii de limbă română din Ucraina. Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina le-a cerut autorităților de la Kiev printr-un Memoriu ca cele patru raioane Noua Suliţă, Herţa, Hliboca, Storojineţ din regiunea Cernăuți, locuite preponderent de etnici români, să fie incluse într-o singură unitate administrativ–teritorială. În acest stadiu al discuțiilor, propunerilor și tratativelor nu toate localitățile sunt incluse în același raion, care, la rândul lui, urmează să fie de trei ori mai mare, față de raioanele actuale.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina explică în aceeași măsură liderilor de la București și de la Kiev că „includerea artificială a teritoriului locuit compact de minoritatea românească în componența unor macro-raioane diferite va determina o asimilare forțată, fapt ce intră în contradicție cu obligațiile internaționale asumate benevol de Ucraina. Menționăm că în contextul nerezolvării problemei privind predarea în limba maternă în școlile minorităților naționale, creată de guvernarea anterioară, în loc să se dezamorseze starea conflictuală, scenariul care se conturează poate deveni un motiv pentru agravarea situației interetnice într-un ținut cunoscut ca fiind tolerant”.

  • Ion Cristoiu, după ce a auzit discursul lui Ilie Bolojan: Este doar un contabil mărunt și nu un politician
    Gazetarul Ion Cristoiu a ascultat discursul lui Ilie Bolojan la Consiliul Național al PNL și susține că actualul premier este ”doar un contabil mărut și nu un politician”. Cristoiu trage această concluzie pentru că Ilie Bolojan le-a cerut membrilor PNL să contribuie la bugetul partidului cu o parte din veniturile încasate ca urmare a sprijinului politic. ”Încă o dovadă că Ilie Bolojan e un contabil mărunt și nu un politician: Privatizarea dreptului de a fi Liberal Discursul ținut de Ilie Bolojan la reuniunea conducerii PNL, mai precis a Consiliului Național al PNL, ne-a anunțat că s-a decis ca aleșii locali, deci este vorba de …
  • Regimul Nicușor Dan îl reactivează pe Hrebenciuc. “Guzganul rozaliu”, la Osaka-Japonia, alături de Ponta, alt “trădător de serviciu”!
    Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, care a făcut închisoare pentru corupție, apare ca membru al unei delegații românești la Osaka. Alături de Hrebenciuc, sunt fostul premier Victor Ponta, fostul ministru liberal Ovidiu Silaghi și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. Evenimentul la care au participat a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Pavilionul României din cadrul Expoziției Mondiale Osaka 2025. „Forumul de Afaceri, organizat în marja celebrării Zilei Naționale a României la Expoziția Mondială Osaka 2025, a oferit o platformă importantă pentru promovarea mediului de afaceri din …
  • George Simion: Acest guvern nu va avea niciun rezultat pentru că nu a fost votat de români, nu vine în urma susținerii poporului român
    Președintele AUR, George Simion, susține că mai multe categorii sociale au fost ‘păcălite’ de un ‘uriaș aparat de propagandă’, iar actualul guvern nu va avea niciun rezultat pentru că ‘nu vine în urma susținerii poporului român’. ‘Nu sunt reprezentativi acești (…) care astăzi își spun miniștri, prim-miniștri sau președinți. Nu sunt președinții noștri, și-au bătut joc de categorii întregi de români, începând cu studenții care, astăzi, plâng după burse. Nu e vina lor, au fost manipulați de un uriaș aparat de propagandă care ne-a spus minciuni, continuând cu antreprenorii care astăzi primesc impozite și biruri din ce în ce mai …
  • Raed Arafat vorbește despre cel mai negru scenariu: Câți oameni ar muri la un cutremur foarte mare în România
    Exerciţiul SEISM 2025 a angrenat forţe impresionante din ţară şi din străinătate, în vederea gestionării cât mai bune a unui posibil cutremur major în România. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat pentru News.ro că în câteva săptămâni vor veni concluziile, după evaluarea mai multor experţi internaţionali. Mai trebuie făcuţi paşi importanţi pentru o mai bună armonizare între toate instituţiile, dar şi pentru eliminarea birocraţiei când vine vorba de luarea deciziilor de către autorităţi în cazul unei catastrofe. Şeful DSU a explicat că exerciţiul a vizat pregătirea pentru un număr mare de victime, estimarea din scenariu fiind de 20.000 de victime, dintre care 4.000 …
  • Mafia de partid și de stat! Stoica și ministrul Muncii – afacerile care au pus pe butuci CFR
    Într-o Românie în care politica e dictată de relațiile personale, nu de interesul public, povestea nașului Gruia Stoica, mogulul feroviar, și a finului său Florin Manole, ministrul Muncii, este exemplul clasic al capturării instituțiilor de stat în beneficiul unei rețele private de interese. O relație de familie cu efecte catastrofale asupra CFR Marfă, compania publică de transport care astăzi se află în agonie economică. Cine este Florin Manole? •Deputat PSD din 2016, actualmente la al treilea mandat parlamentar. •Absolut lipsit de notorietate publică, Florin Manole a rămas aproape invizibil în spațiul politic, cu excepția unor luări de cuvânt simbolice și …
  • Banii toxici pentru partide nu se taie, dar Bolojan și Nicușor fură banii elevilor și studenților
    În timp ce partidele politice își încasează nestingherite subvențiile grase, fără nicio rușine și fără transparență, administrațiile conduse de liberalii Ilie Bolojan și Nicușor Dan dau dovadă de un cinism revoltător: taie din fondurile destinate elevilor și studenților. De ce? Pentru „a face economie”. Dar economia nu se face niciodată pe spatele privilegiaților din partide, ci mereu pe spinarea celor tineri, vulnerabili și fără voce. Nicușor Dan a decis să reducă sau chiar să elimine facilitățile de transport pentru elevi și studenți, deși aceste categorii beneficiau anterior de reduceri semnificative. În loc să sprijine accesul la educație și mobilitate, Administrația …
  • Nicușor și Bolojan falimentează HORECA! Numărul concedierilor va crește cu cel puțin 20%
    Creșterea TVA propusă în noul program de guvernare elaborat de echipa premierului Ilie Bolojan ar putea avea efecte devastatoare pentru sectorul HoReCa, avertizează Dragoș Panait, consultant cu experiență în domeniul HoReCa. Potrivit estimărilor sale, impactul măsurilor fiscale va fi resimțit rapid și sever în industrie. „Segmentul HoReCa este unul dintre cele principale vizate de măsuri guvernamentale; de data aceasta, creșterea TVA-ului estimăm că va duce la o diminuare directă a vânzărilor – o scădere de aproximativ 15%”, a declarat Panait. Consecințele nu se vor opri aici. Consultantul estimează că aproximativ 4.000 de unități HoReCa riscă să își închidă activitatea, în …
  • Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de tăierea burselor
    Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. ”Nu din burse strângi averi”, este mesajul lor pentru clasa politică. ”Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR), continuă protestele împotriva scăderii fondului de burse pentru elevi şi studenţi!”, anunţă ANOSR. Reprezentanţii ANOSR anunţă că studenţi, elevi, tineri şi alţi susţinători, vor porni în marş din Piaţa Universităţii până în faţa Palatului Victoria, pentru a …
  • Cum au ajuns instituțiile precum CCR să fie ocupate de rețele de crimă organizată
    Curtea Constituțională a fost gândită, în teorie, ca gardianul democrației, instituția supremă care apără legea fundamentală de abuzurile politice. În realitate, a devenit o anexă a sistemului corupt, un bastion al rețelelor de influență, al pilelor și al intereselor obscure. Nu mai decide în numele poporului, ci în favoarea celor care i-au numit acolo. Cum s-a ajuns aici? Simplu. Prin complicitate și trafic de influență. Membrii CCR nu sunt aleși pe criterii de competență sau integritate, ci pe baza apartenenței la clicile politice. PSD, PNL, chiar și USR, toate partidele care au avut acces la putere și-au împărțit locurile ca …
  • Ciolacu ar trebui la pușcărie. A folosit bugetul de stat ca să dea mită electorală, aruncând țara în haos
    Deși nu mai e premier, Marcel Ciolacu rămâne principalul responsabil pentru haosul economic în care se zbate România. Alături de Bolojan și de aceeași clică politică din PSD-PNL, a folosit bugetul de stat pentru a cumpăra voturi și a păstra puterea. Nu a condus țara, ci a jefuit-o cu zâmbetul pe buze. În timpul mandatului său, datoria publică a explodat, deficitul bugetar a scăpat de sub control, iar economia reală a fost sacrificată pentru pomeni electorale. A dat lefuri speciale, sporuri aberante și a ținut în viață o administrație supradimensionată, doar ca să-și fidelizeze votanții de partid. În paralel, românii …
  • Profesorii anunță proteste! Nicușor „Fake Sorbona” lovește din nou
    După ce a tăiat bursele elevilor și studenților, regimul Nicușor Dan provoacă un nou val de nemulțumiri: profesorii anunță proteste. Reforma promisă de „Fake Sorbona” înseamnă austeritate în educație, dispreț față de dascăli și umilirea sistematică a celor care formează viitorul României. Cadrele didactice refuză să mai tacă. Salariile rămân mici, școlile se degradează, iar acum și bursele dispar, în timp ce președintele mimează interesul pentru învățământ de la tribuna europeană. „România educată” a devenit România abandonată. Este revoltător ca într-un stat care pretinde că respectă educația, profesorii să fie nevoiți să iasă în stradă pentru drepturi de bun-simț. Dar …
  • Marius Lulea: Ca în 1940, fiecare ocupant a luat câte ceva: unul pădurile, petrolul, altul cerealele, unii apa, alții energia
    În 1940, România era sfâșiată sub ochii unei conduceri slabe, care nu s-a opus și nu a avertizat poporul. Fiecare putere străină și-a luat partea: rușii au luat Basarabia, ungurii Ardealul, bulgarii Cadrilaterul. Astăzi, scenariul se repetă, dar în tăcere, fără granițe redesenate , doar cu semnături, datorii și contracte păguboase. Suntem, de fapt, mai slabi decât atunci. Nu mai vine nimeni cu armata, ci cu împrumuturi și condiții impuse. Ne-au crescut datoria externă ca să ne țină legați. Ne dau bani cu care suntem obligați să le cumpărăm produsele. Economia noastră este doar o piață de desfacere, nu mai …
Back to top button