Internațional

Zeci de mii de deținuți, eliberați de frica pandemiei în Turcia. Pentru o anumită categorie, ieșirea din închisoare este exclusă

Statele europene sunt în fața unei decizii dificile când vine vorba despre deținuți în perioada pandemiei. E bine știut faptul că virusul se răspândește fulgerător în locurile aglomerate. Iar închisorile au potențial mare să devină focare de COVID-19. Pentru a evita asta, guvernul Turciei a hotărât să elibereze zeci de mii de deținuți. Dar membrii opoziției sunt nemulțumiți de criteriile pe baza cărora s-a decis cine pleacă și cine rămâne după gratii.

Turcia a adoptat o lege specială pentru eliberarea a 90.000 de deținuți din închisoare – hoți, tâlhari și criminali violenți – dar nu și deținuți politic, inclusiv jurnaliști. Unul dintre ei este Oguz Usluer, cândva șeful departamentului de știri al postului de televiziune Habertürk TV. Jurnaliștii de la Deutsche Welle au vorbit cu soția lui, Sunay. Soțul ei este acuzat de terorism – rechizitoriul obișnuit pentru jurnaliști.

„Odată ce virusul ajunge acolo, se poate răspândi cu ușurință de la un deținut la altul. Sunt foarte îngrijorată. În afară, infecția poate fi gestionată cu tratament adecvat și odihnă la pat. Dar în interiorul închisorii, devine un risc mult mai mare, deoarece nu există mâncare decentă sau un mediu sănătos”, spune îngrijorată Sunay Usluer.

Ura statului față de o anumită categorie de cetățeni

Se știe că închisorile din Turcia sunt arhipline. Peste 120 de mii de oameni au fost arestați doar ca urmare a tentativei de lovitură de stat din 2016. În unele penitenciare au fost deja raportate cazuri de COVID-19.

Avocatul Veysel Ok reprezintă zeci de jurnaliști. A auzit veștile. Unul dintre clienții săi i-a povestit despre un coleg de celulă care prezenta simptome, dar care nu a fost dus la spital. Faptul că jurnaliștii au fost excluși din programul de grațiere are, în opinia sa, o explicație evidentă.

„Este ura statului față de o anumită categorie a societății. Nu există nicio altă explicație. Din punct de vedere legal, fiecare deținut are aceleași drepturi. În conformitate cu articolul 10 din Constituția noastră, statul trebuie să-i trateze pe toți în mod egal. Deci nu este o decizie legală, ci una politică”, spune avocatul Veysel Ok.

Proiectul de lege a fost introdus de AKP, partidul de guvernare, și de partenerul său de coaliție, partidul naționalist MHP. Opoziția a contestat fervent decizia, insistând că deținuții politic trebuie să beneficieze de tratament egal. În zadar.

„Sunt o amenințare. Răspândesc frica”

Cunoscuta jurnalistă Nurcan Baysal a scris un articol și mesaje pe Twitter în care cataloga nedreaptă hotărârea luată de autorități. O echipă Deutsche Welle a mers la ea acasă, în Diyarbakîr, sud-estul Turciei. La scurt timp după apariția articolului său, a primit o citație de la Parchet.

„Vă puteți imagina: sunt o amenințare pentru societate? Răspândesc frica cu … acuzațiile mele … un inamic în interiorul societății?”, spune jurnalista Nurcan Baysal.

Cazul lui Nurcan Baysal nu este nicidecum unul izolat, spune Veysel Ok.

„Jurnalistul Hakan Aygün a fost arestat pentru că a criticat pe Twitter felul în care Turcia a gestionat pandemia. Chiar când speram că jurnaliștii vor fi eliberați, au fost arestați și mai mulți. Acest lucru ne spune că guvernul turc nu va renunță la presiunea asupra presei”, arată avocatul Veysel Ok.

Soțul lui Sunay Usluer, Oguz, a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare. Nu mai are nicio speranță că va fi eliberat condiționat, din moment ce nu s-a întâmplat asta acum, odată cu alți deținuți.

„A fost o tortură să-l văd arestat pe nedrept. Acum mai am o singură dorință: să nu se îmbolnăvească și el”, mărturisește Sunay Usluer, soția sa.

Sursa: www.digi24.ro

  • Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10% în aceasta lună
    Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10% până la finalul lunii martie. Principala cauză este explozia preţurilor la carburanţi şi a energiei care a dus deja la creşterea costurilor de producţie şi transport. Președintele Rompan, Aurel Popescu, avertizează că dacă Guvernul nu ia nicio măsură pentru a sprijini şi industria alimentară populaţia va avea …
  • Spectacol de striptease cu tricolorul la Circul din București: imaginile au stârnit scandal
    Un show de striptease organizat într-o locație publică din București a declanșat controverse după apariția unor imagini care au circulat rapid online. Evenimentul, desfășurat la Circul Metropolitan, a atras critici dure din cauza modului în care a fost folosit drapelul României în timpul momentelor artistice. Autoritățile locale au venit cu explicații și iau în calcul …
  • Ikea concediază 800 de angajați: Simplitatea e una din valorile noastre fundamentale
    Ikea concediază 800 de angajați. Vestea vine ca un trăsnet pentru personalul din cadrul companiei, însă conducerea spune că e nevoie de o schimbare de paradigmă. Juvencio Maeztu, directorul executiv al Ingka Group, a explicat că organizația a devenit prea complexă pentru un mediu care necesită rapiditate și flexibilitate. Compania a justificat măsura prin dorința de …
  • Motorina ieftină a murit! De ce Europa nu se va mai întoarce la prețurile de ieri
    În analiza economiei contemporane, există momente în care nu mai vorbim despre o simplă criză, ci despre o schimbare de paradigmă. Potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), anul 2026 se înscrie în această categorie. În centrul acestei transformări se află un fenomen ignorat, susține autorul, de piețe, decidenți politici …
  • Coșul de Paște 2026 explodează. Românii scot din buzunare până la 1.300 de lei
    Masa de Paște devine tot mai costisitoare pentru români, iar diferențele între orașe sunt mai vizibile ca niciodată. În 2026, o familie poate plăti cu peste 300 de lei mai mult pentru aceleași cumpărături, în funcție de locul în care trăiește, pe fondul scumpirilor accelerate la alimentele de bază. București și Cluj, în topul celor …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button