Robotul spațial rusesc FEDOR nu mai are voie să posteze pe Twitter după ce a pârât doi cosmonauți că s-au îmbătat în spațiu

FEDOR, robotul spațial umanoid rusesc a fost retras de pe Twitter după ce a insultat cosmonauții retrași din activitate care au criticat programul spațial al Rusiei pentru că a rămas în spatele celui din SUA.
Activitatea lui FEDOR pe rețeaua socială s-a oprit brusc la finele săptămânii trecute, după o ploaie de tweet-uri prin care i-a criticat pe foștii cosmonauți Maxim Surayev și Alexander Samokutyayev, ambii parlamentari în prezent, pentru neprofesionalism și spunând despre ei că sunt „bețivi” și au consumat alcool în spațiu, potrivit The Moscow Times.
„Spre deosebire de Suraev și Samokutyaev, roboții nu au slăbiciuni, nu încalcă interdicția consumului de alcool pe stația orbitală, nu vorbesc prostii”, a scris FEDOR într-unul din ultimele sale tweeturi salvate de utilizatori. „Roboții își îndeplinesc toate sarcinile legate de zbor fără să comenteze”, a mai spus robotul
„Părerea mea despre oameni este proastă”, a adăugat FEDOR.
Surayev a criticat în mod deschis programul spațial al Rusiei, care a fost condus de fostul vicepremier Dmitry Rogozin de la mijlocul anului 2018, pentru a-i cosmetiza imaginea de industrie coruptă.
Mesajele lui Surayev includeau și meme-uri răutăcioase în care era comparat interiorul înghesuit al rachetei rusești Soyuz cu scaunele confortabile ale navei spațiale Crew Dragon a SpaceX. În alte mesaje Rogozin era criticat pentru că își bătea joc de realizările CEO-ului SpaceX, Elon Musk.
Site-ul de știri tehnologice Ars Technica a vorbit despre speculațiile utilizatorilor potrivit cărora Rogozin ar fi deturnat contul lui FEDOR pentru a se răzbuna pe cosmonauți.
Însă Rogozin a respins acuzațiile și a spus că robotul umanoid este capabil să posteze singur pe Twitter. Nu se știe dacă Twitter l-a interzis pe FEDOR sau dacă operatorii robonautului i-au dezactivat contul.
FEDOR (Final Experimental Demonstration Object Research) sau Skybot F-850, a fost primul robot umanoid pe care Rusia l-a trimis în spațiu. Înalt de aproximativ 1,80 metri, imită cu atenție mișcările umane, folosește unelte electrice și conduce vehicule. Dezvoltatorii FEDOR l-au retras din activitate în toamna anului 2019, după întoarcerea dintr-o călătorie de 12 zile pe Stația Spațială Internațională.
Sursa: Digi 24
- Viermuiala politică actuală și milioanele de euro la valiză: România lui Ilie Sărăcie ne întoarce în anii ’90
Marea reformă promisă de guvernanți s-a transformat într-un spectacol grotesc al valizelor cu bani, al trădărilor și al bătăilor pe funcții. Țara e condusă de un sistem care miroase a tranziție și mucegai. Scena politică românească a ajuns un bazar al intereselor murdare, unde milioanele de euro circulă în valize, iar funcțiile se cumpără și … - Rheinmetall vrea doar o participație minoritară la Șantierul Naval Mangalia: „Capacitatea este prea mare pentru nevoile noastre”
Grupul german Rheinmetall, unul dintre cei mai importanți jucători din industria europeană de apărare, a transmis prin CEO-ul său că analizează posibilitatea de a intra în acționariatul Șantierului Naval Mangalia, însă doar printr-o participație minoritară. Potrivit conducerii companiei, capacitatea șantierului este mult peste necesitățile actuale ale grupului. Interesul Rheinmetall pentru sectorul naval este legat de … - Cine sunt cei zece candidați din cursa pentru șefia Portului Constanța. O inculpată DNA și foști politicieni, pe listă
Zece candidați s-au înscris în cursa pentru conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Potrivit surselor din domeniu, numărul mare de înscrieri ar avea o miză clară: depășirea termenului limită și prelungirea interimatului actualului director general. O inculpată DNA, printre candidați Printre cei zece înscriși se numără Mihaela Stăetu, angajată a CN APMC, inculpată de … - Factura pensiilor aleșilor țării plătită de români: câți bani primesc foștii deputați și senatori de la stat
Statul român plătește lunar peste 5,4 milioane de lei pentru indemnizațiile acordate foștilor deputați și senatori. Aproape 900 de foști aleși beneficiază, în prezent, de aceste sume, iar diferențele dintre cei care încasează cel mai puțin și cei cu cele mai mari indemnizații sunt uriașe. Aproape 900 de foști aleși primesc bani de la stat … - De ce au intrat liderii UDMR în alertă după instalarea lui Peter Magyar ca premier al Ungariei
Liderul Tisza, Peter Magyar, a preluat ieri funcția de premier al Ungarie, iar discursul său a fost unul care va tulbura rău apele în rândul liderilor UDMR. Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, a vorbit ieri despre transformarea banilor publici în averi private, despre apariţia unui sistem de tip feudal, despre privilegii şi presiuni politice. …




