JUSTIȚIE

Percheziții informatice în dosarul Pantelimon. Doctorițele acuzate de omor cu premeditare ajung în fața procurorilor

Continuă cercetările în cazul celor două doctorițe de la Pantelimon. Astăzi, în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București ajunge Mirela Păiuș, dar și Maria Miron, cea poreclită de colegi ca fiind “doamna cu coasa”, pentru a asista la o percheziție informatică. Între timp, cele două doctorițe acuzate de omor cu premeditare au fost eliberate, după ce instanța le-a admis contestația la arestul preventiv. 

Sunt percheziții informatice în cazul Pantelimon. Cu puțin timp în urmă, la Parchet a ajuns doctorița Maria Miron, cea poreclită de colegi „doamna cu coasa”.

Astăzi anchetatorii vor verifica dispozitivele electronice ale celor două doctorițe. Este un proces de durată, și asta deoarece anchetatorii trebuie să verifice fiecare dispozitiv pentru a găsi probele ce îi vor ajuta în această investigație.

Zilele trecute, anchetatorii au ajuns și la locuința Mariei Miron, acolo unde au găsit prospectul substanței noradrenalină, dar și două înscrisuri olografe, unde erau scriși pacienții decedați din luna aprilie, dar și numele asistentelor care erau repartizate pe secția ATI, inclusiv mențiunea „curățenie în telefon”. Procurorii au considerat că doctorița vrea să șteargă niște probe importante din telefon care vor îngreuna ancheta.

Între timp, cele două doctorițe acuzate de omor calificat cu premeditare în cazul unui pacient de 54 de ani au fost eliberate după ce magistrații de la Curtea de Apel București au admis contestația la măsura arestului preventiv. 

Cele două doctorițe se pot întoarce din nou la spital fără a avea nicio restricție, dar pot, de asemenea, și să părăsească țara. Decizia este una definitivă. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button