Tot mai multe şcoli în scenariul roşu

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat, joi, că în 300 de unități de învățământ din întreaga țară se aplică scenariul roșu sau 3, cu participarea online a elevilor și preșcolarilor la cursuri. Cifra este cu 37 mai mare decât cea anunțată duminică, înainte de începerea anului școlar.
Potrivit unui comunicat al MEC, transmis joi presei, 300 de unități de învățământ sunt încadrate în scenariul 3, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități și lecții online.
Luni, 14 august, când au fost reluate cursurile, 263 de unități erau trecute în acest scenariu.
„În conformitate cu deciziile luate de comitetele județene de situații de urgență, avem următoarea situație: 12.423 de unități de învățământ în scenariu verde, 4.915 unități în cel galben și 263 unități în scenariul roșu”, declara, duminică seara, ministrul Educației, Monica Anisie.
Conform comunicatului MEC, joi erau incluse în scenariul verde sau 1, cu participarea fizică a elevilor în clase, 12.981 de unități de învățământ, iar alte 4.375 de unități erau încadrate în scenariul 2 sau galben.
Ministerul Educației anunță că, începând de joi, va comunica zilnic situația unităților de învățământ din țară.
Sursa: Mediafax
- DGA a provocat un seism în Poliția Rutieră: Agent ridicat din trafic pentru mită, în flagrant. Descinderi la domiciliu și la sediul Poliției
Un scandal de proporții zguduie Poliția Rutieră Arad. Un agent aflat în misiune a fost ridicat direct din trafic și reținut de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), într-un flagrant de luare de mită, potrivit informațiilor obținute din surse judiciare. Intervenția a avut loc în plină zi, pe o arteră intens circulată din municipiu, iar momentul … - Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”, anunță Opinia Timișoarei. Premiile Societății Timișoara pe anul 2025: Premiul „Speranța”: Victor Rebengiuc și Raluca … - ‘Cine nu muncește nu merită să trăiască’ – Primarul PNL din Clejna dă înapoi după declarația controversată: ‘Aceasta a fost ideea mea’
Primarul PNL din Cleja, județul Bacău, Petru Iștoc, a revenit luni asupra declarației controversate făcute duminică, când afirmase că „cine nu muncește nu merită să trăiască”. Edilul a precizat, în direct la Antena 3 CNN, că a fost vorba despre o formulare neinspirată și că mesajul corect ar fi fost „cine nu muncește nu mănâncă”. „Dacă … - România recunoaște oficial femicidul – legea care pune nume crimei: Pedepse mai dure și detenție pe viață
Senatul României a adoptat luni, cu o largă majoritate, proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, un act normativ considerat de inițiatori și de organizațiile civice drept cea mai importantă reformă legislativă din ultimii ani în domeniul protecției femeilor. Proiectul a fost votat cu 97 de voturi „pentru”, un … - Legătura puternică și neștiută dintre Epstein și Putin, dezvăluită de FBI: Marele ajutor pe care i-l oferea liderului rus
Documentele recent făcute publice de Departamentul de Justiție al SUA arată că Jeffrey Epstein, finanțatorul american decedat, a fost descris ca „manager de averi” pentru președintele rus Vladimir Putin. Fișierele, publicate vineri, includ și scrisori în care Epstein a discutat repetat posibilitatea de a se întâlni cu Putin, deși nu este clar dacă o astfel …