CCR explică de ce urmărirea tranzacţiilor unei persoane care nu e inculpată este neconstituţională

CCR a găsit neconstituţionale mai multe prevederi legate de metodele de supraveghere folosite de autorităţi în cursul urmăririi penale. În motivarea deciziei, judecătorii Curţii arată că urmărirea tranzacţiilor unei persoane poate încălca drepturi şi libertăţi.
În motivarea deciziei 421/2020, judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) arată că obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane aflate în faza urmăririi penale se caracterizează printr-un grad ridicat de intruziune în viaţa privată, motiv pentru care poate duce la încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale persoanei.
Tocmai de aceea, persoanele vizate de aplicarea unei asemenea metode de supraveghere trebuie să poată contesta măsura, motiv pentru care se impune „o obligaţie pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unui <recurs efectiv> care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale”.
„Nu poate fi reţinută nici susţinerea reprezentantului Ministerului Public consemnată în încheierea de sesizare, în sensul că solicitarea de informaţii privind tranzacţiile financiare nu constituie o ingerinţă în viaţa personală. Dimpotrivă, tranzacţiile financiare ale unei persoane sunt de natură a oferi date despre încasările, plăţile, achiziţiile de bunuri şi servicii pe care o persoană le face cu titlu obişnuit sau doar în anumite perioade de timp, informaţii inclusiv cu privire la sănătatea (dacă ne gândim la servicii cu caracter medical) sau, cum este cazul în speţă, cu privire la localizarea persoanei la un moment dat”, argumentează judecătorii CCR.
Prin decizia amintită, CCR a hotărât că imposibilitatea de a contesta modul în care anchetatorii obţin date privind tranzacţiile financiare este neconstituţională. Sesizarea a fost formulată la CCR de către instanţa supremă, în urma unui proces deschis de judecătorul Horaţius Dumbravă.
În cursul urmăririi penale, procurorul poate cere supravegherea tehnică pentru cel mult 30 de zile, aceasta fiind dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul solicitant.
Potrivit Codului de procedură penală, procurorul poate executa supravegherea tehnică sau poate cere unui organ de cercetare penală să o realizeze. Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:
– interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
– accesul la un sistem informatic;
– supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
– localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
– obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
– reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
– utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor;
– participarea autorizată la anumite activităţi;
– livrarea supravegheată;
– obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
Dintre toate acestea, obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane a făcut obiectul analizei CCR, decizia urmând să devină obligatorie odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care se poate dispune supravegherea tehnică, cele mai întâlnite au legătură cu securitatea naţională, traficul de droguri sau de persoane, spălarea de bani, şantajul, violul, evaziunea fiscală şi corupţia.
Sursa: www.mediafax.ro
- Alertă epidemiologică extinsă de lepră la centrul SPA din Cluj: 2.000 de clienți rugați să meargă la medic
Autoritățile sanitare din Cluj au extins ancheta epidemiologică după confirmarea a două cazuri de lepră la un centru SPA din Cluj-Napoca, notificând aproximativ 2.000 de clienți prin e-mail să monitorizeze simptomele, deși riscul de transmitere este evaluat ca foarte scăzut. Notificările au fost trimise tuturor celor care au vizitat salonul din februarie 2025, când cele … - Procurorii din CSM cer verificări în cazul șefului DNA, Marius Voineag
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele privind activitatea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie semnalate de Recorder. Marius Voineag era acuzat că a pretins „controlul asupra dosarelor”. „Urmează ca hotărârea Secției pentru procurori să fie transmisă Inspecției Judiciare pentru … - 36 de ani de la Revoluția din 1989. Pe 16 decembrie, timișorenii au strigat „Jos Ceaușescu”
Acum 36 de ani, zeci de mii de oameni au îndrăznit să ceară libertate, ieșind în stradă la Timișoara și declanșând prăbușirea dictaturii comuniste. „Jos Ceaușescu” a fost strigătul care a schimbat destinul României, însă libertatea a fost plătită cu vieți. Tonul a fost dat în seara zilei de 15 decembrie 1989, când sute de … - Corupție! Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de 4,6 milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a atribuit, în cursul anului 2025, două contracte de consultanță în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei unei companii fondate și administrate în trecut de actualul ministru al instituției, Dragoș Pîslaru. Este vorba despre firma Civitta Strategy & Consulting, care a obținut aceste contracte în a doua … - Menținerea Dianei Buzoianu la ministerul Mediului, un abuz girat de Ilie Bolojan
Refuzul de a o demite pe Diana Buzoianu din funcția de ministru al Mediului, în ciuda adoptării unei moțiuni simple în Senat, arată disprețul total al actualei puteri față de controlul parlamentar și față de cetățeni. Decizia de a o menține în funcție, asumată politic de USR și girată de Ilie Bolojan, transformă votul Senatului …