Impozitarea pensiilor este una dintre cele mai cinice forme de austeritate. După o viață întreagă de muncă, în care românii au plătit taxe și contribuții, statul vine acum să le mai ia o dată din puținul rămas. Așa-zisa „măsură fiscală” nu este decât un jaf mascat, care lovește direct în cei mai vulnerabili: bătrânii acestei țări.
Scopul este clar – să aducă bani la bugetul de stat fără să deranjeze marile cheltuieli nesimțite ale administrației. Nu se taie din pensiile speciale, din sinecuri, din contractele umflate cu dedicație. În schimb, se taie de la cei care abia își permit medicamentele și întreținerea. Se merge pe principiul: sărăcia n-are avocat.
Pensia a fost deja impozitată în momentul în care salariile din care s-a contribuit au fost taxate. Acum, să vii cu un nou impozit pe o sumă deja impozitată înseamnă să aplici o dublă taxare. Este, de fapt, un impozit pe impozit – o nedreptate crasă, o umilință instituționalizată.
România nu are nevoie de austeritate aplicată bătrânilor, ci de tăierea risipei bugetare, a clientelei politice și a aparatului de stat umflat. Să iei bani de la pensionari, dar să lași parlamentarii și baronii locali să se îngrașe din buget este nu doar imoral, ci profund inuman.
