Agenţi de poliţie din Iaşi reţinuţi pentru luare de mită

Doi agenţi de poliţie din Iaşi au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a lui: Nicolae Robert Barabaş, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale), şi a lui Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie, din cadrul Serviciului permise şi înmatriculări Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale) şi două infracţiuni de trafic de influenţă.
De asemenea, anchetatorii au dispus reţinerea şi a unui director al unui restaurant din Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată (47 acte materiale) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (trei acte materiale), şi a altei persoane pentru complicitate la dare de mită continuată (16 acte materiale).
Totodată, DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile începând cu ziua de miercuri faţă de Cristinel Cătălin Lohan, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul Rutier Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale), şi faţă de Viorel Zaboilă, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că în perioada 22 iunie 2019 – 7 martie 2020, în calitate de poliţist la Biroul Rutier Iaşi, Nicolae Robert Barabaş, în baza unei înţelegeri tacite ce exista la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii unui restaurant, ar fi pretins şi primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care aceştia le-ar săvârşi sau/şi pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde.
„În perioada august – octombrie 2019, inculpatul Felix Nelu Crenganiş, agent de poliţie la Serviciul permise şi înmatriculări Iaşi, ar fi pretins şi primit, prin intermediari, de la directorul aceluiaşi restaurant, produse alimentare şi sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecţionarea şi ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, a unor plăcuţe de înmatriculare pentru autoturisme deţinute de restaurant, dar şi pentru a elibera pe viitor plăcuţe în condiţii similare”, se precizează în comunicat.
De asemenea, arată sursa citată, Felix Nelu Crenganiş ar fi pretins şi primit de la o persoană, în două situaţii, suma de 350 de euro şi bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promiţându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciului permise şi înmatriculări Iaşi, astfel încât persoana să promoveze proba practică examenelor de obţinere a permisului auto categoria C şi ulterior examenele pentru categoria E.
La rândul său, spun anchetatorii, directorul restaurantului, în baza unei înţelegeri tacite existente la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii localului, ar fi oferit şi remis cu titlu gratuit, personal şi prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 – 9 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 lei mai multor poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi şi unor funcţionari din cadrul Serviciului permise şi înmatriculări vehicule Iaşi, în scopul protejării conducătorilor auto ai restaurantului la constatarea unor contravenţii rutiere comise de aceştia, precum şi în scopul favorizării unor persoane din cercul său relaţional la obţinerea plăcuţelor de înmatriculare.
Totodată, DNA precizează că directorul restaurantului ar fi condus autoturisme fără permis de conducere în trei situaţii, ultimul act fiind săvârşit în cursul zilei de 26 august, când s-ar fi prezentat, la percheziţiile efectuate în cauză, la volanul unui autoturism, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
„Într-o manieră similară, inculpatul Cristinel Cătălin Lohan, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi, ar fi pretins şi primit produse alimentare pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului (în patru situaţii), iar Zaborilă Viorel, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi, ar fi pretins produse alimentare pentru a nu sancţiona contravenţional o persoană din familia administratorului restaurantului”, mai arată DNA.
Joi, Nicolae Robert Barabaş, Felix Nelu Crenganiş şi ceilalţi doi inculpaţi – persoane fizice urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa: www.pna.ro
- Bolojan petrece la Chișinău: Premierul moldovean a mulțumit României că-i livrează 50% din energia electrică la preț avantajosBolojan a luat-o pe urmele lui Nicușor și a plecat în Republica Moldova. Premierul a fost întâmpinat de omologul său, Dorin Recean, iar cei doi au purtat și o discuție între patru ochi. Șeful guvernului român are planificată și o întâlnire cu președintele Maia Sandu. Oficialul de la Chișinău a mulțumit României pentru că susține …
- George Simion, mesaj dur la adresa Ursulei von der Leyen: Nu-i pasă de bunăstarea EuropeiMesaj dur la adresa Ursulei von der Leyen din partea liderului suveraniștilor, George Simion. Acesta a transmis pe X un mesaj, în engleză, prin care o critică pe președinta Comisiei Europene. CITEZ: „Ursula von der Leyen nu ratează niciodată de a sublinia cât de puțin îi pasă de interesele și bunăstarea cetățenilor europeni și cât de …
- Bucureștiul și Chișinăul au ucis visul Unirii – trădarea de țară, în voturi se măsoarăDe ani buni, România pompează sute de milioane de euro în Republica Moldova sub pretextul „sprijinului frățesc”, dar adevărul este mult mai murdar și mai cinic. Acești bani nu sunt pentru cetățenii de rând din Basarabia, nu pentru spitale, școli sau drumuri. Ei merg către menținerea la putere a unei nomenclaturi corupte, fidelizată prin subvenții, …
- Ilie Bolojan își joacă toate cărțile pe îngenuncherea morală a națiunii româneGuvernul Ilie Bolojan este așteptat să își asume săptămâna viitoare răspunderea în Parlament pe Pachetul 2 de măsuri fiscale, prin care urmărește îngenuncherea morală a națiunii române. Pachetul Bolojan și o reorganizare amplă a administrației publice, care vizează: reducerea a peste 40.000 de posturi la nivel local și central; tăieri în cabinetele demnitarilor și în instituțiile prefectului; …
- VIDEO: Bătaie între muncitorii români și nepalezi la fabrica de mobilă Aramis din Baia MareUn incident violent a izbucnit vineri noaptea în fabrica de mobilă Aramis din Baia Mare, unde mai mulţi angajaţi români şi nepalezi s-au luat la pumni şi s-au îmbrâncit. Scena a fost filmată, iar imaginile ajunse pe reţelele sociale surprind momentul în care paznicii intervin pentru a calma spiritele. Potrivit martorilor, totul a început de …