Ministerul Justiției va conduce Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU)

Cu ocazia sesiunii ordinare a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), Ministerul Justiției a preluat președinția acestei comisii pentru o perioadă de un an.
Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naționale, potrivit unui comunicat al MJ, citat de agerpres.ro.
„Preluarea preşedinţiei Comisiei de către Ministerul Justiţiei reprezintă o oportunitate pentru a dezvolta atât dimensiunea juridică ce ţine de implementarea şi aplicarea dreptului internaţional umanitar, cât şi dimensiunea programatică, ce ţine de viziunea României faţă de acest subiect”, se precizează în comunicat.
Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar este un organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, care a fost înfiinţat prin Hotărârea Guvernului 420/29 martie 2006, în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce revin României în baza tratatelor internaţionale din domeniul dreptului umanitar.
Câte un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor fac parte din Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar.
Din partea Ministerului Justiţiei, preşedinţia CNDIU va fi asigurată de secretarul general al ministerului, Elena Petraşcu.
- STAT CAPTURAT LA IAȘI: Caracatița corupției patronată de administrația Chirica și tăcerea complice a justiției

- Fundația Sebastian Moise: un sistem educațional puternic construiește o economie puternică!

- Festival de bășcălie la adresa PSD, după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”

- Scumpiri uriașe la tren, servicii la pământ: „Banii se duc în pierderi și în durerea în dos a CFR-ului”

- STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie





