Fost manager al Spitalului de Arşi din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită

Vitalie Stan, fost manager al Spitalului Clinic de urgenţă Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi primit de la 16 paciente suma totală de 25.000 de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Vitalie Stan, medic primar, la data faptelor manager al Spitalului Clinic de urgenţă, Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, pentru 16 infracţiuni de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2014, Vitalie Stan, în calitate de medic primar şi manager al Spitalului, ar fi pretins şi primit de la 16 paciente sume de bani cuprinse între 1.100 de euro şi 2.700 de euro, pentru a le efectua diferite operaţii estetice în unitatea medicală de stat menţionată.
„În concret, suspectul Vitalie Stan ar fi internat pacientele respective sub pretextul unor afecţiuni ce necesitau corecţii chirurgicale, iar în schimbul sumelor de bani primite, ar fi efectuat în cadrul spitalului de stat operaţii estetice care se pot efectua în clinicile private. În total, acesta ar fi primit de la cele 16 paciente suma totală de 25.000 de euro”, spun anchetatorii.
Sursa: www.pna.ro
- Falsurile din DSVSA Timiș care au dezinformat Bruxelles-ul. Focare de PMR, închise fictiv în sisteme informatice în timp ce virusul se propaga prin camioane
Sistemul sanitar-veterinar din România se confruntă cu acuzații de fraudă instituțională și fals în declarații oficiale transmise direct Uniunii Europene. În timp ce dosarele de licitație pentru Circumscripțiile Sanitare Veterinare de Asistență (CSV) sunt evaluate, detalii majore arată cum oficiali din județul Timiș ar fi raportat stingerea fictivă a focarelor de Pestă a Micilor Rumegătoare … - Jaful PNRR cu „baterii descărcate”. Cum decontează MIPE, la nivel național, sisteme de stocare neconforme pe baza unor falsuri grosolane
O investigație scoate la iveală un mecanism prin care fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt fraudate cu complicitatea, sau cel puțin din neglijența crasă, a autorităților statului. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a decontat, la nivel național, sisteme fotovoltaice echipate cu baterii care nu respectă cerințele tehnice minime obligatorii impuse … - Contracte de milioane și suspiciuni de culise: miza uriașă din spatele războiului firmelor de pază de la Metrorex
Cine face afaceri cu statul are garantat succesul! Nu degeaba mai tot românul aleargă fie după angajare la stat, fie după contracte cu cel care deține cel mai sigur buget din această parte de lume. Un exemplu grăitor este cel al firmelor care asigură în prezent „securitatea” în subteran, la metrou. Lăsăm la o parte … - Un medic intră în greva foamei în fața DNA Timișoara
De ce intru în greva foamei în fața DNA Timișoara „Numele meu este Dr. Mihaela Cuțui. Sunt medic stomatolog, fost vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș și avertizor de integritate conform Legii nr. 361/2022,recunoscută și prin instanță. După mai mulți ani de procese,sesizări, avertizări de integritate și demersuri instituționale, după ultima discuție cu dl.procuror -șef … - Caracatița de la vârful Crucii Roșii. Cum a ajuns un fost șef IGSU, rămas fără certificat de securitate și asociat cu penali, să dicteze în organizația umanitară
După dezvăluirile publicate recent de Anchetatorii.ro despre filiala Crucii Roșii Giurgiu și influența turnătorului Marian Măcelaru — dovedit cu decizie definitivă a CNSAS drept colaborator al Securității — ramificațiile rețelei ies la suprafață tocmai la București. Caracatița lui Măcelaru și-a întins tentaculele până la cel mai înalt nivel al organizației naționale. Omul impus de Măcelaru în funcția …




