DNA solicită documente de la PSD

Direcția Națională Anticorupție a solicitat PSD documentele achizițiilor din campania presidențială. Astfel de documente au fost solicitate mai multor partide.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu a confirmat solicitarea făcută de DNA.
„Știu ca sunt cerute, nu am detalii, le voi afla în curând. Nu a fost în agenda partidului chestia asta”, a declarat Lucian Romașcanu pentru Mediafax.
Dăncilă spune că nu intra în atribuțiile sale de președinte al partidului să se ocupe de partea financiară.
„Eu, personal, nu știu să existe o anchetă privind derularea campaniei prezidențiale a PSD. (…) Vreau să subliniez, fiindcă am văzut că au apărut foarte multe speculații, mulți oameni care au venit cu acuzații nefondate, nu m-am ocupat, în calitate de președinte, de partea financiară sau de contracte. Toate au fost semnate de secretarul general și de trezorierul partidului și cred că acești oameni nu au încalcat legea”, a declarat Viorica Dăncilă fiind citată de ziare.com.
Viorica Dăncilă a mai spus că nu știe de existența vreunei anchete și că ea a lăsat partidul în ordine.
„Într-adevăr, din câte știu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu sa devin președinte al partidului. Ca președinte de partid și ca premier, am respectat întotdeauna legea. Am lăsat lucrurile în ordine, atunci când am plecat din fruntea partidului. Deci, activitatea financiară cred că s-a derulat corect. Acest lucru a fost confirmat și de faptul ca AEP a deblocat banii pentru subvenția cuvenită PSD. Știm că a existat și un control al Curții de Conturi și nu s-au găsit nereguli”, a insistat Dăncilă.
- ANM: Din 2 februarie, gerul se extinde şi cuprinde aproape două treimi din ţară. Noaptea vor fi temperaturi între -20 şi -8 grade
- Centrul Infotrafic, în contextul atenţionării meteorologice din sudul Olteniei, Munteniei şi Dobrogei: Nu sunt instituite restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale şi autostrăzi
- Dossier Center: Relaţia lui Jeffrey Epstein cu Rusia. Finanţistul avea legături strânse cu un absolvent al Academiei FSB, care pregăteşte ofiţeri de informaţii / Belyakov ar putea fi vârful icebergului în legăturile dintre elitele ruse şi Epstein
- Atac rusesc asupra unui autobuz care transporta mineri ucraineni
- Avocata Adriana Georgescu, prinsă când lua mită promițând intervenții la lideri liberali, a ocupat o funcție în PNL Sector 1 în 2019