Alegeri prezidenţiale în Polonia. Cursă strânsă între Andrzej Duda şi proeuropeanul Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei

Polonia organizează duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale – amânate din cauza pandemiei de Covid-19 – pe fondul îngrijorărilor cu privire la standardele democratice. Votul va determina şi viitorul guvernului de dreapta care îl susţine pe actualul preşedinte Andrzej Duda pentru a câştiga un nou mandat.
Preşedintele în funcţie, Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, candidează pentru un nou mandat, în timp ce zece candidaţi încearcă să-l înlocuiască, scrie AFP.
Sondajele de opinie arată că primarul oraşului Varşovia, Rafal Trzaskowski, un liberal din principalul partid de opoziţie Platforma Civică (PO), este cel care va intra în turul al doilea al prezidenţialelor, ce vor avea loc pe 12 iulie.
Victoria pentru Trzaskowski (de asemenea în vârstă de 48 de ani) ar însemna o lovitură grea dată guvernului condus de Partidul Ordine şi Justiţiei (PiS), care s-a bazat pe aliatul său Andrzej Duda pentru a susţine legislaţia controversată, în special reformele judiciare.
În timp ce PiS insistă că este nevoie de schimbări pentru a elimina corupţia din justiţie, criticii şi Uniunea Europeană insistă că acestea vor eroda independenţa justiţiei şi democraţia, la doar trei decenii după ce Polonia a ieşit din comunism.
Preşedintele american Donald Trump, care consideră administraţia conservatoare PiS drept un aliat cheie european, i-a oferit lui Duda „binecuvântarea” în această săptămână. Trump l-a invitat miercuri la Casa Albă, Duda fiind primul lider străin care a vizitat SUA de când a început pandemia de coronavirus, cu doar patru zile înaintea zilei alegerilor prezidenţiale din Polonia.
Programate iniţial pentru luna mai, alegerile au fost amânate din cauza pandemiei şi sunt organizate într-un sistem hibrid – vot poştal şi convenţional – cu scopul de a limita răspândirea infecţiei.
În timp ce cifrele oficiale arată peste 33.000 de cazuri confirmate de Covid-19 şi peste 1.400 de decese, ministrul Sănătăţii a recunoscut că există probabil până la 1,6 milioane de cazuri nedetectate în Polonia, o ţară a UE de 38 de milioane de locuitori.
Retorica anti-gay
Duda le-a promis polonezilor să apere o întreagă serie de avantaje sociale acordate de partidul său aflat la putere – inclusiv o alocaţie pentru copii şi pensii recalculate -, un argument-cheie – care a adus PiS al doilea mandat, obţinut la alegerile legislative din octombrie.
Preşedintele a susţinut atacurile PiS împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi împotriva valorilor occidentale, în care criticii săi văd o diversiune de la suspiciunile de corupţie care vizează oficiali de rang înalt din PiS în gestionarea crizei Covid-19.
Atacurile anti-gay ale şefului statului în exerciţiu au declanşat proteste atât în Polonia, cât şi în străinătate.
Făcându-şi campanie cu mottoul ”Ne-am săturat”, principalul rival al preşedintelui în exerciţiu, Rafal Trzaskowski, s-a anagajat să repare relaţiile cu Bruxelles-ul.
Modelul Budapesta?
De la câştigarea puterii în 2015, atât Duda, cât şi PiS-ul au provocat tensiuni cu UE, exercitându-şi influenţa prin intermediul companiilor de stat şi al radiodifuzorilor publici.
Unii analişti privesc alegerile ca fiind un moment crucial: un al doilea mandat de cinci ani pentru Duda ar permite PiS să facă schimbări şi mai controversate, în timp ce înfrângerea ar putea descătuşa puterea partidului.
„O victorie pentru Duda ar deschide calea către „consolidarea tendinţelor” din est, precum ascensiunea oligarhilor … şi o cotire către modelul de la Budapesta al lui Viktor Orban – acesta este pericolul”, a declarat politologul Universităţii din Varşovia, Anna Materska- Sosowska pentru AFP.
Potrivit ultimelor sondaje, Duda ar urma să obţină cu uşurinţă o victorie în primul tur, duminică, însă are doar 50% şanse în turul doi, la 12 iulie, probabil împotriva rivalului său liberal Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei.
Secţiile de votare s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00 (orele locale), cu un exit-poll imediat ce se încheie votarea.
Sursa: www.mediafax.ro
- Explozie de prețuri la întreținere în București: facturi record, de peste 1.000 de lei, din noiembrieBucureștenii se pregătesc pentru cele mai mari costuri de întreținere din ultimele trei decenii și jumătate. Potrivit expertului Radu Opaina, pragul psihologic de 1.000 de lei pe lună va fi depășit chiar din noiembrie pentru un apartament de trei camere, cu două-trei persoane. Scumpirile la apă rece, electricitate, gunoi și taxe adăugate fac ca iarna …
- Scandal în Ministerul de Externe: Sindicaliștii o acuză pe Oana Țoiu de ipocrizie și dublu standardFederația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) lansează acuzații grave la adresa ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu. La doar două luni de la preluarea mandatului, sindicatul acuză numiri politice mascate drept reformă, promovări arbitrare, discriminări salariale și risipă de fonduri publice. Nemulțumirile diplomaților și funcționarilor din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au izbucnit public după ce …
- Președintele Colegiului Medicilor: Vrem manageri prin competență, nu pe interimatPreședintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, susține că sistemul sanitar are nevoie de promovarea managerilor și a șefilor de secție pe criterii de competență și performanță, prin concursuri reale, nu prin interimate. Aceasta pledează și pentru depolitizarea sănătății, plata corectă a gărzilor medicilor și introducerea educației pentru sănătate. Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina …
- Nicușor Dan primește critici dure pentru propunerile la șefia SRI și SIE: „Serioase motive de îngrijorare!”Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor a reacționat tranșant după ce au apărut informații că președintele Nicușor Dan ar fi propus la conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Serviciului de Informații Externe (SIE) două nume controversate. Radu Tudor susține că, în cazul în care informațiile sunt reale, alegerea lui Nicușor Dan pentru cele …
- Bazinul de 3 milioane de euro din Sectorul 4, promis elevilor, transformat într-o afacere privată sub umbrela PSDUn bazin semiolimpic construit din bani publici și fonduri europene, inaugurat cu promisiuni de acces gratuit pentru copiii din Sectorul 4, s-a transformat într-o afacere privată. Deși primarul PSD Daniel Băluță garanta în 2020 gratuitate pentru elevi, realitatea arată că accesul este strict limitat, iar restul timpului bazinul este exploatat contra cost de un club …