O femeie care a alunecat într-un mall din București și și-a rupt mâna a primit în instanță daune morale de 60.000 de lei

O femeie din București a obținut daune morale de 60.000 de lei și daune materiale de 18.540 de lei de la societatea care administrează mall-ul AFI Cotroceni. Decizia este definitivă și a fost luată pe 1 septembrie de un complet de judecată de la Curtea de Apel București
În acțiunea depusă la dosar, Elena Veronica Titrat a relatat că, în ziua de 4 martie 2018, în timp ce se afla la parterul mall-ului din București, ”a fost nevoită să meargă împreună cu minorul (al surorii sale, care o însoțea n.r.) la toaleta situată la acest nivel al imobilului, în spațiul destinat toaletei publice. În aceste condiții, din cauza umezelii abundente de pe pardoseală, determinată de scurgerile de apă de la un robinet defect, ca și a mizeriei acumulate în timp, astfel cum rezultă din planșele fotografice depuse (…), am alunecat și m-am dezechilibrat, răsturnându-mă și căzând cu toată greutatea corpului pe mână dreaptă, cu consecința unor fracturi cominutive cu deplasare de fragmente osoase și articular cu înfundare.”
Ea a susținut că ”accesul la această toaletă era liber, nefiind nicio atenționare (marcaj scris sau alt semn distinctiv) cu privire la vreo interdicție sau vreun inconvenient al utilizării respectivului spațiu”.
Femeia a fost operată, iar mâna i-a fost pusă în gips. Reclamanta a dat vina pe societatea care adminstrează mall-ul și a cerut 210.000 lei daune morale ”care constau în durerile fizice ca urmare a fracturării brațului drept din cauza umezelii și mizeriei de la toaletă” și 40.000 de lei daune materiale ”reprezentând cheltuielile efectuate cu recuperarea postoperatorie ca urmare a intervenției chirurgicale suferite”.
Avocații AFI Cotroceni au cerut respingerea acțiunii pe motiv că ”în realitate, chiar din planșele fotografice puse la dispoziție de reclamantă, rezultă că era un marcaj galben pe care scria «atentie, podea umeda». (…) Reclamanta a preferat să se expună riscului de a aluneca pe podeaua umedă, deși fusese atenționată. Mai mult, susține că a constatat cu propriile simțuri că era apă pe jos pentru că era rupt un robinet.” În replică, Titrat a afirmat că ”semnul nu era vizibil și/sau nu era situat exact la intrarea în toaletă, ci lateral.”
În privința daunelor, compania a susținut, cu referire la faptul că femeia s-a tratat la un spital privat, că ”toate investigațiile și intervenția chirurgicală trebuiau efectuate la un spital de stat, asistența medicală în România fiind gratuită pentru persoanele care sunt asigurate și plătesc contribuții la asigurările de sănătate.”
În octombrie 2019, Tribunalul București a respins acțiunea pe motiv că Titrat nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta produsă și prejudiciu și că ”în ipoteza în care nici chiar reclamanta, care era responsabilă pentru integritatea propriei persoane, nu a putut să prevadă incidentul, cu atât mai mult această imposibilitate de prevedere există și în cazul pârâtei.”
Femeia a atacat decizia Tribunalului București, iar pe 1 septembrie 2020, Curtea de Apel București i-a admis parțial cererile. Ea trebuie să primească 18.540 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și 60.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, plus cheltuieli de judecată de aproape 12.500 lei. Sentința este definitivă.
AFI Cotroceni este cel mai mare mall din România. Conform datelor financiare pe 2019, societatea care administrează afacerea a avut în acel an o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, pierderi nete de 25,3 milioane lei și 46 de angajați.
- Clasa I cu predare în limba română din satul Orlivka a fost reînființată în urma negocierilor diplomatice
Scandalul suprimării educației în limba maternă din Ucraina se încheie cu o victorie in extremis pentru comunitatea românească. După ce clasa I din satul istoric Orlivka (fostul Cartal) fusese desființată abuziv la doar patru zile de la începerea școlii, presiunea masivă declanșată de București a forțat autoritățile ucrainene să bată în retragere. Consulul general al … - Condamnați la sărăcie: 1.550 de angajați CFR Marfă, fără salarii de luni de zile/ Parlamentul a respins legea
Criza de la CFR Marfă ia o turnură dramatică, iar clasa politică dovedește un cinism absolut. Peste 1.550 de angajați, lăsați fără salarii de luni de zile, au primit ieri lovitura de grație chiar din partea celor pe care i-au votat. Parlamentul României a refuzat să le întindă o mână de ajutor, respingând proiectul care … - Apocalipsa fiscală bate la ușă: România se împrumută la dobânzi de țară „junk”, în timp ce 185.000 de locuri de muncă s-au evaporat
În timp ce clasa politică este absorbită de negocieri sterile și lupte pentru Palatul Victoria, economia României se îndreaptă cu pași repezi spre un zid. Un raport devastator publicat de CC Tax Advisory arată că, în spatele laudelor guvernamentale privind scăderea inflației, statul român a ajuns să se finanțeze la costuri halucinante, specifice țărilor cu … - Culmea incompetenței: Avem rafinării, dar pompăm miliarde în carburanții străinilor! Cum a explodat deficitul României în doar 6 luni
Datele pentru primele șase luni ale anului 2026 arată o deteriorare severă a balanței comerciale a României la principalele produse petroliere, arată Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză, relatează Mediafax. România a importat țiței și produse petroliere în valoare de peste 2,5 miliarde de euro mai mare decât cele exportate, iar acest … - Fosta prefectă USR de Timiș, adusă din arest la Parchetul European
Cornelia Elena Micicoi, fostă prefectă USR de Timiș, a ajuns vineri în fața procurorilor Parchetului European (EPPO) din Timișoara, după ce și-a petrecut noaptea în arest. Reținută pentru 24 de ore într-o anchetă privind presupuse fraude cu bani europeni, aceasta susține că momentul acțiunii procurorilor ar avea legătură cu situația politică și cu desemnarea premierului. Fosta prefectă a …




