Club amendat cu 10.000 de lei după un concert susţinut de Puya la care au fost peste 500 de spectatori

Un club din staţiunea Mamaia a fost amendat de poliţişti cu 10.000 de lei după ce, sâmbătă seară, la un concert susţinut de Puya au participat peste 500 de persoane, contrar prevederilor legale cu privire la prevenirea răspândirii noului coronavirus.
„În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19,00-19,30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, administratorul unei firme care a organizat un concert de muzică electronică pe plaja unui camping din Năvodari a fost amendat cu 30.000 de lei pentru că nu au fost respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.
Potrivit IPJ Constanţa, în cazul aceleiaşi societăţi comerciale au mai fost aplicate o amendă de 1.500 de lei pentru că muzica era difuzată la „volum perturbator” şi alte două sancţiuni contravenţionale, a câte 2.500 de lei, pentru că scena nu avea asigurate, în totalitate, „elemente incombustibile”.
Sursa: www.agerpres.ro
- Baronul Hubert Thuma, ratatul de la CJ Ilfov care s-a făcut de râs la votul pentru cabinetul Veștea
Ceea ce trebuia să fie o demonstrație de forță politică și de influență la nivel înalt s-a transformat într-un fiasco monumental pentru Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. Încercând să pozeze în marele sforar al Partidului Național Liberal și în garantul noului guvern, Thuma a înregistrat o înfrângere absolut umilitoare la votul din Parlament pentru … - Surse: Ilie Bolojan ar putea fi chemat la audieri, în 3 dosare DNA
Ilie Bolojan ar putea fi chemat să dea explicații în fața procurorilor DNA, spun surse apropiate. În fața anchetatorilor ajung mai mulți grei din PNL. Cipian Ciucu, primarul capitalei este acuzat de luare de mită, iar mâine este așteptat să semneze controlul judiciar. Ilie Bolojan și Dan Motreanu, cei care au coordonat campania electorala a … - Odeta Nestor, personaj-cheie în dosarul lui Ciprian Ciucu, audiată din nou la DNA. Prietena lui Denise Rifai, arestată preventiv
Odeta Nestor, prietena vedetei TV Denise Rifai și personaj-cheie în dosarul care îl vizează pe Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a fost audiată duminică, pentru a doua oară, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Audierea are loc la scurt timp după ce procurorii au ridicat mai multe documente de la Primăria Sectorului 6 și … - 60M MEDIA GROUP singurul trust de presă care a prezentat adevărul despre Simion! Giordano s-a vândut progresiștilor pentru postul de vicepreședinte ECR
60M MEDIA GROUP rămâne singurul trust de presă care are curajul să spună lucrurilor pe nume și să prezinte adevărul gol-goluț despre George Simion. Masca „liderului anti-sistem” a căzut, lăsând la vedere un pact rușinos încheiat pe axa Giorgia Meloni – Ursula von der Leyen. Ceea ce trebuia să fie o mișcare de rezistență în … - Combustibilul care pleacă din apartamentul cumnaților lui Marian Neacșu și ajunge la grupul Urban, cu datorii de un miliard de lei la bugetele publice
Potrivit datelor ANAF, Urban SA din București a acumulat datorii fiscale de aproape un miliard de lei, fiind una dintre companiile cu cele mai mari restanțe la bugetul de stat care își continuă activitatea. ANAF nu ne-a răspuns la întrebările legate de acumularea datoriilor companiei. În același timp, Urban SA a declarat drept furnizor esențial …




