InternaționalȘtirile 60m.RO

De-a râsu’-plânsu’. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

Situaţie comico-tragică pentru pasagerii unei curse aeriene. 12 dintre cei 91 pasageri ai unui avion ai liniei aeriene Qatar care zbura la Atena au fost testaţi negativ  cu noul coronavirus. La aterizare însă, au fost testaţi iarăşi, rezultatul fiind unul pozitiv, informează mirror.co.uk.  

Drept urmare, Grecia a suspendat toate zborurile dinspre şi către Qatar după ce o parte dintre pasagerii unei curse de la Doha la Atena au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.  Autorităţile elene spun că 12 dintre pasageri au contractat virusul, restul fiind sănătoşi. „Din această cauză, zborurile dinspre şi spre Qatar sunt suspendate până pe 15 iunie”, au precizat acestea.  

Compania aeriană susţine însă că toţi pasagerii cursei erau sănătoşi înainte de îmbarcare, în Doha. 

Sursa: www.mediafax.ro

  • Administrația Trump va obliga cetățenii din 50 de țări să plătească o garanție de 15.000 de dolari ca să intre în SUA
    Administrația președintelui Donald Trump va impune cetățenilor din 50 de țări să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru a solicita intrarea în SUA, a declarat miercuri un oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters. Oficialul, care a vorbit sub condiția anonimatului, a spus că 12 țări sunt adăugate pe o listă care include …
  • VIDEO: Agajații Complexului Energetic Oltenia continuă să protesteze la Târgu Jiu, după anunțul concedierilor colective
    A treia zi de proteste în Târgu Jiu, salariații Complexului Energetic Oltenia cerând demisia liderilor din conducere și a membrilor din Consiliul de Supraveghere a companiei de stat, în urma anunțului privind concedieri colective. Salariații s-au adunat din nou în fața Companiei pentru a reclama că, de la 1 aprilie, unora dintre ei le expiră contractele …
  • Parlamentul a suspendat toate discuțiile pe bugetul de stat. Suntem conduși de hoți
    Toate discuțiile pe bugetul de stat au fost suspendate pe termen indefinit în Parlament, miercuri seară, „până când liderii coaliției identifică acea soluție de compromis”. Un impas cu care clasa politică nu s-a mai confruntat după Revoluție. Cum s-au poziționat partidele: Bogdan Huțucă, deputat PNL: Mă așteptam la dezbateri tensionate, dar nu mă așteptam să …
  • AUR a votat împotriva acordării de ajutoare pentru mămici și pensionari
    „Trebuie să decidem în baza unui regulament care nu există” – Declarația zilei pe tema ajutoarelor pentru pensionari și familii vulnerabile! Așa cum am scris deja, astăzi a fost un scandal imens în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului, pe fondul votului exprimat pe amendamentul PSD privitor la ajutoarele one-off pentru …
  • Circ în Parlament pe legea bugetului
    Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a convocat, pentru joi, de la ora 10.00, o ședință a liderilor coaliției. Ședința va avea loc în biroul lui Sorin Grindeanu de la Camera Deputaților și a fost invitat inclusiv premierul Ilie Bolojan. Grindeanu a convocat liderii coaliției la o ședință Ședința convocată de Sorin Grindeanu vine în …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button