Patronul unei terase care a aplicat clienților „taxa COVID-19” a fost amendat

După modelul țărilor din Vest sau SUA, unii patroni de terase din România au introdus aşa numita „taxă de coronavirus”, pentru a-și acoperi cheltuielile generate de normele de distanțarea socială. Clienții trebuie să fie informați despre existența unui astfel de cost suplimentar inclus pe bonul fiscal, înainte de a face comanda, în caz contrar, cei care percep de taxa COVID, sunt sancționați.
Un patron de terasă din Bucureşti a uitat să se asigure că fiecare client este informat despre această taxă, iar Protecţia Consumatorilor a luat măsuri.
„Astăzi am iniţiat un control operativ, în urma căruia un patron de terasă a fost sancţionat cu suma de 10.000 mii de lei deoarece a încălcat legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilo cu legislaţiei europenă privind protecţia consumatorilor. Vom continua monitorizarea locaţilor care au această taxă şi binenţeles în cazul unor reclamaţii se vor lua măsuri”, a declarat pentru Mediafax Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi.
„Taxa nu are nicio justificare economică, practic este un adaos comercial pe care patronii îl justifică ca fiind o acoperire a costurilor de distanţare. Clientul trebuie anunţat despre existenţa acestei taxe imediat după ce a ajuns la terasă şi este alegerea fiecărui client dacă vrea să o plătească sau alege să schimbe locaţia.”, susțin juriștii.
Taxa de COVID-19 este calculată în funcţie de câte persoane au comandat pe bonul fiscal, astfel dacă ieşi cu un grup de prieteni la terasă, fiecare din voi veţi plăti acest adaos. Taxa a apărut pentru prima dată în Statele Unite, iar ulterior a fost preluată şi de unele ţări europene, printre care se enumeră şi Danemarca, Italia şi România.
Sursa: www.digi24.ro
- Anglia elimină Mexic de la CM după un meci spectaculos
Anglia a făcut pasul în sferturile Cupei Mondiale de fotbal după ce a trecut, scor 3-2, de Mexic, una dintre gazdele competiției. Partida a fost una spectaculoasă, iar elevii lui Thomas Tuchel au jucat în inferioritate numerică din minutul 54. Pe Azteca din Ciudad de Mexico, Anglia a reușit să elimine Mexicul la capătul unui … - Norvegia a eliminat Brazilia de la Campionatul Mondial
Două goluri marcate de Haaland, iar Brazilia este eliminată. Norvegia se califică în sferturile de finală, după meciul încheiat duminică noapte. Echipa națională a Norvegiei a învins Brazilia în meciul din optimile de finală, cu scorul de 2-1. Haaland a marcat primul gol în minutul 80, iar apoi în minutul 91. – articolul continuă mai … - Înșelăciune cu case modulare / 6 persoane reținute în Galaţi
Şase persoane din judeţul Galaţi au fost reţinute pentru 24 de ore de poliţiştii doljeni într-un dosar de înşelăciune privind construcţia de case modulare, după ce ar fi încasat bani de la clienţi fără să îşi respecte obligaţiile contractuale, prejudiciul total fiind estimat la 88.000 de euro, anunță Agerpres. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) … - Motorina premium a trecut de 10 lei pe litru / În București, cea mai ieftină benzină standard costă luni 8,62 lei pe litru, iar motorina pornește de la 9,44 lei pe litru
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate luni, 6 iulie 2026. Benzina standard costă în medie 8,65 lei pe litru, iar motorina standard a ajuns la 9,48 lei pe litru. Pentru un rezervor de 50 de litri, șoferii plătesc aproximativ 433 de lei pentru benzină și 474 de lei pentru motorină. La nivel național, GPL-ul … - Bolojan a făcut praf economia: comerțul cu amănuntul a scăzut cu -4,7% fiind a zecea lună consecutivă de declin
Măsurile premierului Ilie Bolojan au dus în cap economia și au prăbușit consumul. În mai 2026 față de anul anterior la perioadă, comerțul cu amănuntul a scăzut cu -4,7% fiind a zecea lună consecutivă de declin, arată datele transmise luni de Statistică. „Modelul de creștere bazat pe consum, salarii mici și forță de muncă ieftină, …




