Comisia juridică a Senatului a respins proiectul USR privind votul în două zile la alegerile locale din septembrie

Senatorii jurişti au dat, marţi, raport de respingere la proiectul iniţiat de senatoarea USR Florina Presadă care vizează prelungirea votării pe parcursul a două zile la alegerile locale din septembrie.
„Ce rost are să spui că data votării e 27 septembrie, dar ziua de votare e 26 plus 27? Nu mi-e foarte clar. Plus că Parlamentul a stabilit deja ziua votării, s-a intrat deja în procedură, s-au depus candidaturile, nu avem cum să facem modificări legislative cu 45 de zile înainte de alegeri”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae.
Iniţiatorul propune desfăşurarea votării pe parcursul a două zile (sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie), „în fiecare dintre aceste zile, votarea urmând să înceapă la ora locală 7,00 şi să se încheie la ora locală 21,00, pentru a fi asigurate premisele pentru realizarea distanţării fizice a participanţilor, astfel încât aceştia să îşi poată exprima votul fără a exista aglomerări la secţiile de votare ca urmare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
Senatoarea USR mai propune creşterea numărului de secţii de votare, prin amenajarea de structuri uşoare de tip container, cu respectarea condiţiilor de siguranţă.
„Pentru realizarea votării pe parcursul a două zile se impune stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii urnelor de vot, ştampilelor, listelor electorale, buletinelor de vot nefolosite şi a celorlalte documente ale biroului electoral al secţiei de votare, pe perioada celor două zile în care va avea loc votarea”, potrivit expunerii de motive.
Proiectul USR mai prevede ca „partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale să poată nominaliza pentru o secţie de votare, în calitate de delegaţi, persoane diferite pentru fiecare zi de votare, în scopul facilitării participării acestor delegaţi la procesul electoral”.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora ar putea fi adoptată tacit de Senat, dacă forul superior al Parlamentului nu se va mai întruni în plen în actuala sesiune extraordinară.
Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
- Unirea R. Moldova cu România. Moscova aberează din nou: „Absorbția Moldovei de către forțele românești!”
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, într-un interviu cu doi cunoscuţi jurnalişti britanici că ar vota „DA” în cazul unui eventual referendum pe tema unirii cu România, fiind pentru prima dată când şefa statului moldovean face, din această calitate, un comentariu în acest sens. Rusia denunță anunțul Moldovei „Am numit lucrurile pe nume și am avertizat … - Războiul și conflictele globale pot forța unirea R. Moldova cu România, la fel ca în 1918
Într-o lume marcată de incertitudine și conflicte, destinul istoric al românilor de pe ambele maluri ale Prutului pare să se alinieze din nou, la fel ca în anul de grație 1918. Analistii și liderii de opinie vizionari susțin că actuala conjunctură globală, deși tensionată, oferă României și Republicii Moldova șansa nesperată de a corecta o … - Cea mai mare pensie din Justiție ajunge la 70.000 de lei. Partea specială e de 50.000 de lei
Datele furnizate pentru Cotidianul de Casa Națională de Pensii Publice arată că din cele două componente ale pensiilor speciale, adică partea reprezentată de anii de contribuție și banii care care vin suplimentar de la bugetul de stat, prima sursă e infinit mai mică, iar uneori lipsește cu desăvârșire. „Menționăm că plata pensiilor de serviciu se … - Liderii suveraniști sunt niște trădători de țară ahtiați după bani. Cu ei în Opoziție, PSD, USR și PNL vor fi încă 10 ani la putere
Cu ei în Opoziție, PSD, USR și PNL vor fi încă 10 ani la putere – În spatele discursurilor sforăitoare despre „Neam, Țară și Dumnezeu”, liderii curentului suveranist pro-rus din România ascund o realitate mercantilă crudă. O analiză a modului în care Călin Georgescu, AUR, SOS și noile formațiuni precum POT gestionează banii publici și … - Putiniștilor le put produsele din America de Sud
În timp ce Uniunea Europeană încearcă să își diversifice sursele de aprovizionare și să deschidă cea mai mare zonă de liber schimb din lume prin acordul cu țările Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay), în România, corul „putiniștilor” a izbucnit într-o nouă criză de ipocrizie. Sub pretextul protejării fermierului român și al siguranței alimentare, aceleași voci …