Regatul Unit estimează un posibil acord cu UE în septembrie

Negociatorul-șef al Regatului Unit, David Frost, estimează că un acord privind viitoarele relații cu Uniunea Europeană poate fi încheiat în septembrie, înaintea reuniunii liderilor europeni de la începutul lui octombrie, care va avea pe agendă acest subiect.
„După cum spunem, nu dorim un acord special sau unic. Vrem o înțelegere care să aibă ca nucleu un acord de liber schimb precum cele pe care UE le-a convenit cu alte țări prietene, precum Canada ”, a scris Frost pe Twitter.
David Frost se va întâlni cu omologul său din partea UE, MIchel Barnier, pentru o nouă rundă de negocieri, săptămâna viitoare. Înaintea acestor discuții, care până acum nu au avut rezultate notabile, acesta a precizat:
„Suveranitatea Regatului Unit asupra legilor, a instanțelor sau asupra apelor noastre de pescuit, nu este discutabilă, bineînțeles, și nu vom accepta nimic care să o compromită – la fel cum nu dorim nimic care să amenințe integritatea pieței unice a UE”.
Ultima rundă de negocieri, desfășurată la Bruxelles, s-a încheiat cu o concluzie comună a celor două părți, și anume că există în continuare diferențe semnificative între Uniunea Europeană și Regatul Unit.
De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, Michel Barnier critica lipsa de deschidere și flexibilitate manifestată de Londra în cadrul negocierilor „de a idenfica soluții care să respecte principiile și interesele fundamentale ale UE”.
Acesta a completat că numeroase interacțiuni cu omologul britanic s-au axat pe „liniile roșii” ale premierului Boris Johnson, și anume aspectele referitoare la pescuit, excluderea rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene, punctând în același timp că Uniunea Europeană a manifestat deschidere cu privire la aceste aspecte tocmai pentru a identifica împreună cu Regatul Unit un teren comun.
„Am încercat să înțelegem cu aceste linii roșii pot fi armonizate cu angajamentul nostru de a obține un parteneriat cuprinzător, în conformitate cu declarația politică semantă de prim-ministrul Boris Johnson la 17 octombrie, anul trecut”, a explicat Barnier.
Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţia lor post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.
Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Sorana Cîrstea o învinge pe Aryna Sabalenka, lidera WTA, la Roma
Sorana Cîrstea a câștigat sâmbătă un meci spectaculos la Roma împotriva liderului mondial Aryna Sabalenka și s-a calificat în optimile turneului după o revenire în trei seturi. Jucătoare română, Sorana Cîrstea, a reușit o victorie extraordinară sâmbătă la Mastersul de la Roma, după ce a eliminat-o pe liderul mondial, Aryna Sabalenka, în turul al treilea … - România are nevoie de o lege a agenților străini: ONG-uri precum Declic și Bankwatch subminează economia națională
România trăiește de ani de zile sub dictatura ONG-urilor finanțate din exterior, care se ascund sub eticheta „activism civic” și „protecția mediului”. În realitate, organizații precum Declic și Bankwatch acționează ca agenți ai unor puteri străine, blocând proiecte strategice pentru economie și transformând România într-un stat captiv, dependent de importuri și vulnerabil energetic. Spre exemplu, … - Ambasador italian, arestat după ce ar fi acordat ilegal vize Schengen cetățenilor ruși
Un amplu scandal de corupție zguduie diplomația italiană după ce fostul ambasador al Italiei în Uzbekistan, Piergabriele Papadia de Bottini di Sant’Agnese, a fost arestat de autoritățile italiene într-un dosar privind eliberarea ilegală de vize pentru cetățeni ruși, contra unor sume uriașe de bani, scriu jurnaliștii La Repubblica. Diplomatul în vârstă de 56 de ani … - Marian Vanghelie și fratele său, trimiși în judecată în dosarul Economat 2 cu prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro
După mai bine de 4 ani de anchetă, procurorii DNA au finalizat dosarul Economat 2 în care Marian Vanghelie, fratele său, alte 18 persoane și 11 firme sunt acuzate de un prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro, potrivit portalului Tribunalului București. Vanghelie este acuzat că, în perioada 2018-2020, pe când era consilier la Sectorul 5, … - Daniel Băluță acuză o „mașină uriașă de propagandă” care „pompează ură” și spune că vocile critice la adresa PNL și USR sunt „puse în shadow ban”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, preşedinte al PSD Bucureşti, acuză existenţa unei „maşini uriaşe de propagandă” care „pompează ură” împotriva celor care se referă în mod negativ la PNL sau USR, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, cei care nu susţin guvernul interimar, intră în „shadow ban” pe reţelele sociale, având vizibilitate restricţionată. „O maşină uriaşă de …




