Politică

Primarul PSD de la Botoșani face un pas în spate după ce a fost săltat de DNA

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat, vineri, pe Facebook, că se autosuspendă din funcțiile din partid, în contextul anchetei DNA. El este liderul organizației municipale a PSD.

„În urma evenimentelor de astăzi, în care mi-a fost adusă la cunoștință măsura controlului judiciar, am urmat, cum era și firesc, regulile de integritate institute în PSD și am comunicat conducerii PSD Botoșani auto-supendarea din toate funcțiile deținute în partid. În ce mă privește, îmi voi susține cauza cu bună-credință și voi pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile care mi se vor solicita, astfel încât situația să se lămurească în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Cosmin Andrei.

Procurorii DNA au făcut precheziții, vineri, la Primăria Botoșani. Primarul a fost dus la audieri și a fost pus sub control judiciar.

Procurorii îl acuză pe primarul din Botoșani că, în anul 2021, i-a dat unei „apropiate” subiectele la un concurs pentru un post din primărie, cu o zi înaintea concursului pe care aceasta l-a și câștigat, potrivit referatului procurorilor.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button