Peste 95% din spitalele țării arată mai rău decât în timpul lui Ceaușescu

În ciuda miliardelor de euro ce s-au scurs prin bugetul României, bani proveniți de la români, din împrumuturi, sau fonduri europene, sub 5% din spitalele țării au fost aduse la un standard normal de funcționare.
Marea majoritate a spitalelor se află într-o stare foarte proastă, cu investiții ce doar au cârpit clădirea, cu dotării provenite din comunism. Ceea ce a lăsat Ceaușescu de nou nu a fost îngrijit de cei care au condus țara după 1989.
Că îi spuneți Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, reprezentanții regimurilor politice ce au condus țara, sistemul se face vinovat pentru dezastrul în care ne aflăm.
Uzura fizică a spitalelor se simte și în uzura morală a cadrelor medicale. Incompetența și lasă-mă să te las există peste tot: te duci la spital să te faci bine și te trezești într-o clădire a groazei, o clădire infectată și în care vii pentru o banală răceală și poți ieși cu picioarele înainte pentru o infecție intraspitalicească.
În toată aceată perioadă un singur om a fost permanent acolo și este tratat ca un semizeu în ciuda dezastrului în care a putut duce sănătatea românească.
Raed Arafat este foarte posibil să fie bine intenționat dar cu siguranță că nu este cel mai bine pregătit ca să aibă o așa mare responsabilitate. Se consideră probabil mai bine pregătit decât cei din jurul său pentru că s-a înconjurat din narcisism numai de oameni cu mult mai slabi decât el.
Raed Arafat a fraternizat cu toate regimurile politice iar miniștrii și secretarii de stat puși politic au fost buni nu mai pentru a da semnătura atunci când contracte dubioase s-au încheiat, pentru ca pe urmă să răspundă penal pentru prostiile făcute în numele altora.
Să nu ne spună nouă regele de la ministerul sănătății că nu știe el ce mișcă pe acolo, căci dacă nu știe tot incompetență se numește, iar dacă știe se numește complicitate.
România trebuie să înceapă să construiască spitale noi și asta s-ar putea face simplu pe baza unor proiecte tip. Trebuie spitale în fiecare localitate din România cu mai mult de 50 000 de persoane, spitale după dimensiunea localităților. S-ar putea face 4-5 proiecte tip care să acopere majoritatea situațiilor și să începem chiar de astăzi construirea lor.
Nu au vrut să facem acest lucru, dar a sosit momentul.
- De la abuzuri în România la un fotoliu de lux în Europa: cazul Kovesi zguduie credibilitatea Parchetului EuropeanLaura Codruța Kovesi, revocată din fruntea DNA în urma unor acuzații grave, conduce astăzi Parchetul European, instituție care ar trebui să fie simbolul luptei anticorupție pe continent. Cu un salariu lunar de aproape 15.000 de euro, Kovesi stăpânește o structură europeană de putere, în timp ce trecutul său plin de scandaluri arată cât de vulnerabile …
- România, campioană la sărăcie severă în Uniunea EuropeanăUn raport Eurostat arată că România a înregistrat în 2024 cel mai ridicat nivel de sărăcie severă din Uniunea Europeană. Aproape unul din cinci români suferă de lipsuri majore, iar tinerii și femeile sunt cele mai afectate categorii sociale. Situația este de aproape trei ori mai gravă decât media europeană, iar autoritățile par incapabile să …
- Conflict de interese în USR: Ministra Mediului și liderul Federației Greenfield, în tabere opuse pe drumul din Pădurea BăneasaPădurea Băneasa devine terenul unui scandal politic în USR. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, care militează pentru protejarea pădurii și oprirea circulației auto, este colegă de organizație cu Cătălin Diaconescu, președintele Federației Greenfield, susținător al deschiderii traficului prin zonă. În timp ce ONG-urile cer acțiuni urgente, Romsilva și Federația Greenfield au deschis drumul forestier pentru autoturisme, …
- Instituțiile statului cheltuie zeci de milioane de lei pe servicii de arhivareInstituțiile publice din România continuă să cheltuie sume uriașe pe servicii de arhivare, în loc să implementeze soluții digitale eficiente. În timp ce digitalizarea rămâne doar pe hârtie, milioane de lei din banii contribuabililor se duc anual pe contracte cu firme private. În plină eră digitală, statul român rămâne blocat în trecut, aruncând zeci de …
- Reformele lui Bolojan și Nicușor îi umilesc pe români: Cadrele didactice își caută de muncă în magazineReformele lui Bolojan și Nicușor încep să-și arate efectele dure. Declarația premierului Ilie Bolojan, care susținea că mediul privat poate „angaja o mare parte” dintre bugetarii concediați, se adeverește. Într-o postare virală, regizoarea Catinca Drăgănescu povestește cum a întâlnit un profesor rămas fără loc de muncă, ce încerca să se angajeze într-un magazin. Postarea a …