Republica Moldova: 125 de profesori, infectați cu COVID-19 și alte 250 de cadre didactice în izolare la două zile de la începerea școlii

În primele zile ale noului an școlar în Republica Moldova, 125 de profesori sunt infectați cu noul tip de coronavirus iar alte 250 de cadre didactice se află în izolare, transmite Agora.md.
Datele au fost anunțate de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova.
„În condițiile unei lipse de cadre didactice, mai avem și îmbolnăviri. Vreau să asigur toți profesorii că această muncă suplimentară va fi remunerată”, a mai declarat Șarov.
Din cele 1.252 de instituții de învățământ primar, gimnazial, liceal publice și private, la 1 septembrie, s-au redeschis 1.233 de instituții cu aplicarea diverselor forme de organizare a studiilor. 11 insituții sunt în carantină, iar alte opt nu corespund parțial cerințelor ANSP. Ministrul Educației, Igor Șarov a asigurat însă că acestea ar urma să fie redeschise după data de 14 septembrie.
Sursa: Agora.md
- CCR ține cu dinții de aberantele prime de pensionare de 35.000 de euroDeși sunt aprig contestați de o parte a societății, în contextul anulării turului 2 al alegerilor, dar și al altor legi controversate – ultima referitoare la Traian Băsescu, judecătorii CCR nu au niciun fel de scrupule. Aceștia fac demersuri insistente ca să-și primească fabuloasele prime de pensionare de 35.000 de euro. Judecătorii Curții Constituționale a …
- Petrecere de 12.500 de euro la SALROM în plină criză la Salina Praid. Conducerea refuză să demisionezeÎn timp ce Salina Praid era afectată de inundații grave și activitatea era complet suspendată, conducerea companiei de stat SALROM a organizat o petrecere de lux de peste 12.500 de euro, achitată din bani publici. Scandalul a scos la iveală și o creștere salarială consistentă pentru directorul general, chiar în contextul prăbușirii salinei. Deși dezastrul …
- Guvernul impune austeritate fără protecție socială. CES: „Scăderea nivelului de trai va fi drastică și rapidă”Consiliul Economic și Social (CES) a emis un aviz negativ proiectului de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare propuse de Guvern, acuzând lipsa unei analize de impact social, absența unor măsuri compensatorii pentru cetățenii vulnerabili și o abordare fiscală regresivă. Potrivit CES, măsurile anunțate vor genera o criză socială comparabilă cu cea din 2010 și vor …
- AUR apără sportul românesc! Partidul care spune NU rețelelor de interese și DA performanței!Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu un controversat proiect de lege privind modificarea Legii educației fizice și sportului. AUR acuză încălcarea gravă a principiului bicameralismului și atrage atenția asupra unor modificări operate de Camera Deputaților, care ar favoriza interesele unor grupuri influente din politică și afaceri. Potrivit …
- Pericol iminent pentru industria românească: combinatul „Liberty” Galați în pragul colapsului. Angajații nu și-au primit salariile, Guvernul este somat să intervinăCel mai mare producător de oțel din România se află într-o criză fără precedent. Mii de angajați de la combinatul „Liberty” Galați nu și-au primit salariile, iar liderii locali avertizează că prăbușirea combinatului ar avea efecte catastrofale pentru economia națională. Guvernul este acuzat că stă pasiv în fața unui colaps industrial iminent. Industria siderurgică românească …