EconomieȘtirile 60m.RO

Avertismentul unui economist: Urmează o criză fără precedent, ce le va depăși pe cele din 2010 și 1929

Economistul Adrian Câciu lansează un avertisment de ultimă oră: ne așteaptă o criză fără precedent, mult mai mare decât conjuncturala criză generată de pandemia Covid-19, mult mai brutală decât criza din 2010 sau decât crahul din 1929. În opinia sa, această criză va fi generată de implozia bulei bursiere la nivel mondial și va genera efecte în cascadă pentru că, în timpul pandemiei economiile lumii au refuzat să se restructureze.

„Toate economiile au refuzat să se restructureze în timpul crizei generate de pandemie și au preferat să susțină ceea ce exista, deși structural, ceea ce exista era costisitor și făcut pe datorii imense (pe capital împrumutat).În perioada pandemică am asistat la crearea a două bule care oricând se vor sparge vor provoca un efect de domino fără precedent în istorie.

Bula bursieră și ruptura dintre bursă și economie va face implozie în SUA acolo unde toți banii tipăriți de FED s-au dus în acțiuni ieftine și nu în investiții. Nivelul indicilor bursieri este amețitor, dar s-a produs prin confiscarea bunăstării economice ulterioare și pe o ruptură evidentă între economie și capital. Administrația Biden încearcă să contracareze această bulă speculativă, dar este foarte complicat iar răspunsul piețelor, incert. Redistribuirea veniturilor nu funcționează la viteza necesară. Bula datoriilor suverane are efect pe specularea titlurilor de stat în toate economiile care au au fost nevoite să se împrumute pentru a rezista, dar din păcate nu pentru a se restructura. Datoriile suverane au crescut amețitor în 2020 iar trendul de creștere se menține și în prezent sau pe termen mediu”, explică Adrian Câciu, precizând că Grecia care a fost aproape de faliment la 170% datorie publică în PIB este acum la 220% datorie publică în PIB.

Orice criză de lichiditate care va fi generată de implozia bulei bursiere, va conduce la criza datoriilor suverane. Previzibila criză economică va veni însoțită de rate ridicate ale șomajului, inflație și de scăderi ale veniturilor gospodăriilor așa că ar fi ideal ca fiecare să se pregătească de zile negre. Știu că aceste lucruri nu vi se spun și toți marii analiști sau pseudo specialiști în economie nu vor să pară antipatici și să prezinte sceptic realitățile, dar riscurile există și sunt de patru ori mai ridicate decât în anul 2010.Tocmai de aceea nu este permis să iei angajamente pe termen mediu privind veniturile gospodăriilor, pentru că orice stat are nevoie de marjă de mișcare în cazul unor situații impredictibile și de o volatilitate ridicată”, a mai scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

Back to top button