Linii Telverde dedicate informării cu privire la noul an școlar

Ministerul Educației și Cercetării informează că a înființat două linii Telverde pentru cei interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul școlar/universitar 2020-2021.
O linie Telverde – 0800 67 20 31 – va fi pusă la dispoziția elevilor, studenților și părinților, în vederea obținerii de informații privind reluarea/desfășurarea procesului instructiv-educativ, în timp ce a doua linie Telverde – 0800 67 20 32 – va fi destinată reprezentanților unităților de învățământ preuniversitar de stat și administrației publice locale, cu scopul de a oferi consultanță în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, anunță Ministerul Educației printr-un comunicat de presă.
Ministerul precizează că OUG reglementează acordarea de sprijin tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat care vor să aplice pentru achiziția de tablete, pentru uz școlar, cu acces la internet, precum și pentru alte echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line.
De asemenea, actul adoptat de Guvern prevede și achiziția de echipamente de protecție medicală, dezinfectanți și containere sanitare mobile, achiziții decontate prin fonduri europene.
Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00.
Totodată, Ministerul Educației și Cercetării a lansat recent și portalul educatiacontinua.edu.ro, mijloc complementar de informare directă pentru actorii din sistemul național de învățământ: elevi, studenți, părinți, cadre didactice, precum și pentru alte categorii de public.
Pe acest site sunt agregate toate documentele emise de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății pe această temă: norme, ghiduri, regulamente, metodologii, dar și alte documente din același areal tematic, grupate pe cicluri de învățământ/arii de interes.
- Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor: „Nu mai putem funcționa”
Europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a României și afirmă că peste 1.500 de primării ar trebui comasate, deoarece nu se mai pot autofinanța. Tomac consideră că statul trebuie să creeze rapid cadrul care să stimuleze comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale și cere … - Firma cu un singur angajat și 73 de contracte la Chitila. „Constructorul universal” plătit cu 8,6 milioane de lei din banii administrației locale
NOVA ABI CONSTRUCT SRL a primit lucrări de drumuri, canalizări, renovări, defrișări, garduri, indicatoare rutiere și chiar servicii pentru curățarea vegetației de pe Lacul Chitila. Firma administrată de discretul Bogdan Ilie a raportat un singur angajat în 2025, iar întregul său portofoliu public provine din administrația orașului condus de 30 de ani de Emilian Oprea. … - De la „primarul schimbării” la contabilitate cu milioane de lei raportate greșit. Neregulile din mandatul Cameliei Bertea la Victoria, Braşov
Camelia Bertea a câștigat în 2020 Primăria orașului Victoria sub steagul USR, prezentându-se drept alternativa la vechea administrație și promisiunea unui mod diferit de a face politică. Patru ani mai târziu, chiar înaintea alegerilor locale, a părăsit USR și a trecut la PSD, partid din partea căruia a obținut un nou mandat. Bertea și-a justificat … - Bolojan respinge acuzațiile privind golirea barajelor și apără renunțarea la cărbune: „Era o necesitate economică”
Premierul demis Ilie Bolojan a respins vineri acuzațiile potrivit cărora Guvernul ar fi contribuit la actuala criză energetică prin golirea lacurilor de acumulare și a susținut că operațiunile au fost necesare pentru lucrări de mentenanță la infrastructura hidroenergetică. În același timp, Bolojan a apărat decizia de înlocuire a centralelor pe cărbune, afirmând că acestea au devenit profund nerentabile, … - Premierul Bolojan: Trei factori vor influența deciziile agențiilor de rating privind România
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, că evaluările agențiilor de rating, care influențează costurile la care se împrumută România, depind de execuția bugetară, stabilitatea politică și continuarea reformelor. Premierul interimar a transmis că România se află într-o perioadă importantă pentru evaluările agențiilor de rating, decizii care influențează încrederea investitorilor și dobânzile la care statul se …




