Senatul a decis că data alegerilor legislative trebuie stabilită de Parlament, nu de Guvern

Senatorul UDMR Cseke Attila, unul dintre iniţiatorii proiectului, a explicat în plen că această lege este necesară întrucât o serie de modificări ale procedurii alegerilor, care sunt necesare în anul 2020 din cauza pandemiei, „pot avea loc doar prin lege votată de către Parlament”.
„Este necesară această lege, pentru că reglementează legat de situaţia epidemiologică în care suntem şi posibilităţile pe care le-am instituit deja. Le-am votat deja în Parlament cu majoritate covârşitoare, au fost promulgate de preşedintele Republicii, legate de desfăşurarea alegerilor”, a subliniat senatorul Cseke Attila.
Proiectul aprobat, luni, de Senat a fost inițiat de PSD, UDMR şi ALDE. Senatul a fost prima Cameră sesizată, astfel că urmează votul decisiv în Camera Deputaților.
Dacă proiectul va fi aprobat și în Camera Deputaților, urmează ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Parlament, prin lege organică, care să fie emisă cu cel puţin 60 de zile înaintea datei votului.
Sursa: www.romanialibera.ro
- Primarul PNL care-l atacă pe Bolojan cere explicații de la Bruxelles: ”Parlamentul European nu știe de măsurile premierului”Măsurile impuse de Guvernul Bolojan nici nu sunt cunoscute la Bruxelles. Este declarația explozivă făcută de primarul liberal din orașul Cavnic. Aflat de trei zile la Parlamentul European, acesta spune că ordinele nu au fost date de acolo, ci direct de la noi din țară, și că va face o solicitare în scris pentru a …
- Mult zgomot pentru nimic: Guvernul reduce doar 10% din aparatul localDupă luni de promisiuni, negocieri și declarații sforăitoare despre “reforma aparatului bugetar”, Coaliția de guvernare livrează o măsură simbolică: reducerea cu doar 10% a posturilor din primării. O decizie care arată, încă o dată, că marile reforme din România rămân doar exerciții de imagine, fără impact real asupra cheltuielilor publice. Liderii Coaliției de guvernare au …
- Încă o promisiune ratată de Guvern: majorarea salariului minim riscă să fie înghețatăDupă luni întregi de discuții și angajamente în fața Bruxelles-ului, Guvernul se pregătește să dea înapoi. Majorarea salariului minim, promisă pentru 2026, riscă să fie amânată sau chiar înghețată, din cauza lipsei banilor la buget și a presiunilor din mediul de afaceri. România riscă să încalce din nou angajamentele europene privind veniturile minime decente. Ministerul …
- Promisiuni după tragedie: Primăria Capitalei “verifică” hârtii în loc să salveze viețiDupă accidentul mortal din Berceni, în care o femeie a murit și copilul ei de doi ani a fost rănit grav pe o trecere de pietoni nesemaforizată, primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, promite că “va analiza stadiul solicitării pentru semafor”. Reacția vine la mai bine de un an după ce poliția ceruse montarea semaforului …
- Treabă românească! Autostradă inaugurată doar pe jumătateRuşine naţională pe Autostrada A7 Mizil–Buzău: inaugurare cu fast, dar traficul e deschis doar spre Bucureşti. Sensul opus e blocat, iar şoferii sunt trimişi prin sate. România demonstrează încă o dată cât de adânc s-a instalat incompetenţa, de la Guvern până la administraţiile locale care tac. Asociaţia Pro Infrastructură a anunţat deschiderea traficului pe lotul …