Economie

Criza apei din Prahova. Centrala pe gaze de la Brazi a fost oprită fiindcă nu are apă. Asigură 10% din necesarul de energie al României

Situație critică în sistemul energetic național. Centrala pe gaze naturale OMV Petrom de la Brazi, care furnizează 10% din energia României, a oprit producția. Motivul? Acutizarea crizei apei din județele Prahova și Dâmbovița, care a forțat compania să sisteze operarea a două grupuri.

În contextul crizei acute, la Ministerul Energiei se desfășoară o ședință de urgență pentru a identifica soluții rapide la problema opririi centralei OMV Petrom de la Brazi.

În același timp, situația a generat o reacție politică vehementă: liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a solicitat public demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, pe care o acuză direct că reprezintă un pericol pentru securitatea energetică a României.

Într-un mesaj public, Zamfir a subliniat gravitatea situației: „Ministra USR a Mediului, pericol pentru securitatea națională! OMV a ieșit din sistemul energetic național (unde au 10%) din cauza sistării apei! Acum se discută despre întreruperea activității Rafinăriei de la Brazi! România va fi nevoită să importe energie electrică scumpă din cauza ministrei inconștiente! Domnule prim-ministru, demiteți-o de urgență pe calamitatea de la Ministerul Mediului!”.

Reacția OMV Petrom

„Confirmăm că centrala electrică Brazi a fost oprită neplanificat din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă, factori aflați în afara controlului companiei.

Conform cerințelor legale, întreruperea a fost notificată către REMIT. Continuăm să monitorizăm situația”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button