Ciolacu declară că Guvernul ar trebui să dubleze alocațiile și să majoreze pensiile cu 40%

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a declarat marţi ca răspuns la declarațiile președintelui Klaus Iohannis ca urmare a finalizării summit-ului UE, că Guvernul PNL „trebuie” să dubleze alocaţiile pentru copii şi să crească pensiile cu 40%.
„Dacă ar fi să dăm crezare anunţului triumfalist al preşedintelui Iohannis de la Bruxelles, Guvernul PNL trebuie să dubleze alocaţiile şi să crească pensiile cu 40%. Nu mai are nicio scuză! Faceţi investiţiile din bani europeni şi creşteţi puterea de cumpărare a românilor! Îl aştept pe Orban să le spună românilor câţi din aceşti bani sunt, de fapt, împrumuturi şi nu alocări nerambursabile, câţi sunt pentru relansarea economică rapidă şi câţi sunt pentru exerciţiul financiar 2021 – 2027”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
După Consiliul European de la Bruxelles, Iohannis a declarat că România a obținut 80 de miliarde de euro ce vor fi investiți în construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică.
„După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică”, a declarat Iohannis, la Bruxelles, fiind citat de agerpres.ro.
- Ilie Sărăcie și inflația care îngroapă România: milioane de români la limita supraviețuirii

- Campanie bizară a lui Drulă: candidatul USR la Primăria Capitalei se plimbă în afara Bucureștiului și promite lucruri pe care primarul nu le poate face

- Stenograme din dosarul mitei de un milion de euro: O parte din bani urmau să meargă și în campania lui Drulă

- Cătălin Drulă, milionarul care cerșește bani de la români: liderul USR are milioane în conturi, dar le cere oamenilor să-i plătească afișele și clipurile de campanie

- Demagogul Ciucu să desecretizeze contractele cu presa! Câte sute de mii de euro plătește la Digi24!?
