Ministrul justiţiei din Olanda, amendat cu 390 de euro pentru că a încălcat distanţarea socială la căsătoria sa

Parchetul olandez a informat vineri că i-a aplicat o amendă ministrului justiţiei, Ferdinand Grapperhaus, care, cu ocazia căsătoriei sale în luna august, a încălcat măsura de distanţare socială impusă contra răspândirii noului coronavirus, transmite AFP, citată de Agerpres.
‘Ministerul Public i-a aplicat o amendă de 390 de euro ministrului Grapperhaus pentru că acesta a încălcat regulile împotriva coronavirusului cu ocazia căsătoriei sale, la 22 august’, a comunicat instituţia.
Ferdinand Grapperhaus a făcut obiectul a numeroase critici după publicarea în presă a unor fotografii de la căsătoria sa, unde apare alături de zeci de invitaţi, fără a respecta distanţarea socială.
Mai mulţi deputaţi şi politicieni ai partidelor din coaliţia de guvernare au fost de părere că ministrul justiţiei şi-a pierdut orice credibilitate prin încălcarea unor măsuri a căror necesitate a repetat-o neîncetat.
Criticile numeroase l-au determinat pe Grapperhaus să-şi exprime, vizibil emoţionat, regretele, cu prilejul unei dezbateri în camera inferioară a parlamentului.
Amenda dictată pentru ‘încălcare vizibilă’ a distanţării sociale trebuie să servească ‘credibilităţii’ aplicării măsurilor pentru care Grapperhaus este ‘figura emblematică’, a explicat parchetul.
De la debutul epidemiei, guvernul olandez insistă pe regula de păstrare a unei distanţe de 1,5 metri între cetăţeni.
Olanda, unde numărul de noi infectări este în creştere, a raportat până acum un total de 84.778 de cazuri, dintre care 6.258 de decese.
- Zelenski evită să spună dacă cedează teritorii pentru pace cu RusiaPreședintele ucrainean Volodimir Zelenski a evitat să spună clar dacă ar fi dispus să facă concesii teritoriale pentru pace, într-un moment critic al războiului, preferând să nu-și irite gazda, Donald Trump, la întâlnirea de la Casa Albă. „Trăim sub atacurile constante ale Rusiei. După cum ştiţi, astăzi au avut loc multe atacuri şi mulţi răniţi, cu un …
- Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia MontanăPreședintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”. „Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, …
- George Simion: Guvernarea actuală şi-a propus falimentarea RomânieiGeorge Simion a transmis luni un mesaj de ultim moment pentru români. „Simpatizanții mișcării noastre, Alianța pentru Unirea Românilor, trebuie să fie pe baricade, să reprezinte soluția pentru toți românii din mediul urban și din mediul rural, din țară sau din străinătate. De aceea vreau să vă cer implicarea. Ceea ce am anunțat vineri, la …
- Scandal de proporții în Coaliție: Bolojan sfidează primarii, Guvernul la un pas de blocaj totalȘedința-maraton dintre premier, Ilie Bolojan și primarii nemulțumiți s-a transformat într-un scandal uriaș. Discuțiile despre banii pentru proiectele locale au degenerat, după ce Bolojan ar fi respins propunerile edililor. Primarii cer păstrarea taxelor la nivel local și distribuirea fondurilor pe baza datelor INS, nu a recensământului considerat eronat. Tensiunile pun în pericol reluarea ședințelor coaliției …
- Budapesta acuză Kievul pentru oprirea fluxului de petrol rusesc spre Ungaria și SlovaciaFluxul de țiței din Rusia către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba a fost întrerupt luni, oficialii de la Budapesta acuzând un atac ucrainean asupra unei stații de transformare. Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, califică incidentul drept „scandalos și inacceptabil”, în timp ce Kievul respinge responsabilitatea. Fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba, care …