Donatorii de plasmă vor primi tichete în valoare de 1.000 de euro. Proiectul a fost aprobat de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, joi, proiectul care să îi stimuleze pe cei care au suferit de COVID-19 să doneze plasmă, aceștia urmând să primească tichete în valoare de 1.000 de euro. Decizia a fost luată cu 33 de voturi „pentru” , cinci „împotrivă” și șapte abțineri.
„Noi nu venim să spunem că vom oferi doar circa 1.000 de euro în tichete de masă celor care vor dona. Noi venim și spunem că îi vom convinge pe calea dialogului, a responsabilității, explicând cât de important e să ajute și alte persoane aflate în dificultate. Bineînțeles, ca și în alte state europene, vom acorda și un stimulent financiar. Nu e vorba de bani cash, e vorba de un stimulent în tichete de masă prin care donatorul își poate achiziționa alimente pentru a avea o masă mai bogată pentru revenirea organismului, medicamente și alte întăritoare pentru organism”, a declarat Gabriela Firea, la începutul ședinței, potrivit Mediafax.
Ea preciza marți că în esență, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienți tratați să fie „salvatorii celor care suferă”, prin întâlniri, discuții, argumente umanitare.
„Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice și cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecției COVID-19”, anunța marți primarul general al Capitalei.
- Fosta prefectă USR de Timiș, adusă din arest la Parchetul European
Cornelia Elena Micicoi, fostă prefectă USR de Timiș, a ajuns vineri în fața procurorilor Parchetului European (EPPO) din Timișoara, după ce și-a petrecut noaptea în arest. Reținută pentru 24 de ore într-o anchetă privind presupuse fraude cu bani europeni, aceasta susține că momentul acțiunii procurorilor ar avea legătură cu situația politică și cu desemnarea premierului. Fosta prefectă a … - Bulgaria alocă 300 de milioane de euro direct populației pentru benzină și motorină! Românii, abandonați de propriul Guvern
Guvernul bulgar a anunţat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanţilor asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor şi sectoarele economice cheie, transmite Reuters. În România nu se acordă o subvenție directă către populație, ci se menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile … - Titus Corlățean rupe tăcerea: Bătaia de joc a Kievului la adresa României. Ucraina desființează școlile românești în timp ce trăiește din ajutoarele noastre!
Bătaie de joc la adresa României! În timp ce statul român face eforturi uriașe pentru a susține Ucraina în plin război, autoritățile de la Kiev răspund cu o lovitură sub centură: desființarea unicei clase cu predare în limba română (clasa I) din localitatea Cartal (Orlivka), un sat 100% românesc din sudul Basarabiei. „O încălcare flagrantă … - Ruptură în PNL! Deputatul Ion Iordache a demisionat de la șefia filialei Gorj fix în seara în care Mureșan este propus premier: „Nu mai apăr decizii în care nu cred”
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru provoacă primele unde de șoc în interiorul Partidului Național Liberal. Chiar în seara în care președintele Nicușor Dan a oficializat propunerea pentru Palatul Victoria, Ion Iordache, deputat și președinte al PNL Gorj, a aruncat prosopul. Printr-o demisie cu greutate, liderul filialei județene denunță constrângerile de la centrul … - Revolta lui Crin Antonescu: „Asta ne-ar mai lipsi: Siegfried premier!”. Candidatul fără experiență executivă, lăsat de PNL fără muniție
Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a detonat scena politică, provocând o reacție furibundă din partea fostului lider liberal Crin Antonescu, care a catalogat mutarea drept „jenantă” și „iresponsabilă”. Deși furia sa este justificată de lipsa de anvergură executivă a candidatului, ținta reală a acestui joc politic pare a fi cu totul alta. …




